Primarul Daniel Băluță, de la Sectorul 4, tocmai a anunțat că a înfrățit comunitatea locală cu primăriile localităților Mahala și Ostrița, din regiunea Cernăuți, Ucraina. Ca urmare a acestui parteneriat, Primăria Sectorului 4 va construi, cu fonduri de la bugetul local, trei instituții de învățământ pentru comunitatea românească din zonele amintite.
„Concret, este vorba de un proiect-pilot demarat de Primăria Sectorului 4 (prima autoritate locală din România implicată în acest demers), ce privește sprijinirea financiară a comunităților românești din Cernăuți în vederea edificării a două grădinițe, a unei case de cultură românească, precum și consolidarea și modernizarea clădirii unei școlii 100% românești”, spun reprezentanții primăriei.
Primarul Daniel Băluță spune că inaugurarea lucrărilor de construire va avea loc sâmbătă, 11 mai 2019. Banii provin de la bugetul local al Sectorului 4, adică din impozitele și taxele locuitorilor din acest sector.
Edilii Sectorului 4 organizează și o „excursie” pentru jurnaliștii interesați să participe la inaugurarea lucrărilor. Jurnaliștii vor fi transportați cu autocarul, din București, tot pe banii locuitorilor sectorului, ca să scrie și să relateze de la fața locului.
Revin cu detalii. Poate găsesc loc în autocar și vă spun mai multe la întoarcere.
Citește și: Adio, parcări de reședință ocupate abuziv. Cum a rezolvat o primărie această problemă
Citește și: Scandalos! Ce salariu nesimțit poate avea un director ADP
Be the first to comment on "Primarul Daniel Băluță construiește două grădinițe și o școală în Ucraina. Ce, mă?"