Primul centru de testare drive-thru pentru Covid-19 din România se deschide în București

Credit foto: Gustavo Fring/Pexels.com

Share This:

Pentru prima dată de la declararea pandemiei de coronavirus, românii se vor putea testa de Covid-19 în sistemul drive-thru. Testele RT PCR vor fi realizate prin recoltarea de probe biologice din gât, în timp ce persoanele supuse testării se află în interiorul propriei mașini. Centrul de testare drive-thru aparține lanțului de clinici OK Medical și se va deschide joi, 21 mai 2020, în parcarea complexului comercial Băneasa Shopping City din București.

Conform reprezentanților clinicilor, centrul deservește orice persoană care dorește un astfel de test. Costul unei testări este 390 de lei, iar rezultatele sunt comunicate în maximum 24 de ore. Cuantumul testării nu este decontat de CNAS.

Anterior, Sanador anunțase că efectuează testări RT PCR pentru coronavirus la cererea celor interesați, la prețul de 350 de lei. După mii de mesaje negative postate pe rețelele sociale, reprezentanții lanțului de clinici au revenit cu precizarea că procedura este decontată de CNAS pentru cei care vin cu trimitere de la medicul epidemiolog.

Protocolul de recoltare este similar centrelor de recoltare drive-in din Coreea de Sud, Israel și Abu Dhabi. Astfel, persoanele testate vor pătrunde cu propriul autoturism în zona de recoltare, probele fiind luate fără părăsirea acestuia”, spun reprezentanții clinicii.

Punctul de recoltare de la Băneasa Shopping City face parte din programul Relansare Responsabilă, www.relansareresponsabila.ro, inițiat de OK Medical. Din iunie, vom deschide centre similare și în alte orașe mari din țară, precum Constanța, Galați sau Craiova”, declară Mihail Lala, director general al OK Medical.

Citește și: Sistemul care prezice un cutremur cu până la 8 ore înainte de producerea lui, lansat în România

Care e procedura de testare drive-thru

Procedura de recoltare a probelor pentru testarea RT PCR este simplă, spun reprezentanții clinicii, și seamănă cu modul în care facem comenzi la McDonald’s. Vor exista două culoare. La prima stație se face o informare asupra politicii de GDPR și se semnează acordul, apoi se face poză a cărții de identitate, se notează adresa de e-mail a persoanei testate și numărul de telefon.

Persoana care urmează să fie testate intră cu mașina pe al doilea culoar. La cel de-al doilea Pit Stop i se va recolta din gât proba spre analiză. În maximum 24 de ore din momentul recoltării, persoanele testate vor primi pe e-mail un buletin de analize cu semnatura și ștampila personalului medical de laborator.

În comparație cu recoltarea în spațiu închis, respectiv în cadrul unei instituții medicale, această procedură reduce semnificativ riscul transmiterii virusului de la un pacient la altul.

Recomandăm ca în autovehicul să nu se afle alte persoane în afară de cele care locuiesc împreună”,a precizat dr. Mihail Pautov, director dezvoltare medicală OK Medical.

Procedura de testare drive-thru se poate face fără programare prealabilă, prețul acesteia fiind de 390 lei.

Credit foto: Gustavo Fring/Pexels.com. NOTĂ: imaginea nu ilustrează o testare RT PCR drive-thru, însă nu am avut una mai bună.

Be the first to comment on "Primul centru de testare drive-thru pentru Covid-19 din România se deschide în București"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.