Programul Prima Casă devine O familie, o casă. Care sunt schimbările

Credit foto: Anastasiya Gepp/Pexels.com

Share This:

Programul guvernamental Prima Casă a murit. Trăiască programul O familie, o casă! Legislația care reglementa accesul românilor la credite garantate de stat pentru achiziția de locuințe a fost modificată la începutul lunii aprilie. Prin Legea nr. 40/2020, prevederile OUG nr. 60/2009 au fost modificate pentru a face loc noului program guvernamental.

O familie, o casă vine cu o serie de modificări în ceea ce privește condițiile de accesare a unui credit pentru casă. Legislația prevede acum o limitare a accesului la împrumuturi bancare pentru locuințe, dar și dobânzi influențate de numărul membrilor familiei.

Programul O familie, o casă – ce e nou

Limita de venit

Prin Legea nr. 40/2020 a fost stabilită o limită de venit a solicitanților de credite subvenționate de stat. Conform actului normtiv care modifică ordonanța de implementare a programului, solicitanții trebuie să aibă un venit lunar individual sau împreună cu partenerul de viață (soț sau soție) de cel mult 4.500 de lei.

În cazul unei familii cu unul sau mai mulți copii, plafonul a fost fixat la 7.000 de lei. Cu alte cuvinte, cine are venituri mai mari de atât nu poate apela la programul guvernamental pentru achiziția unei case.

Dobândă diferențiată

O altă modificare se referă la aplicarea unei dobânzi diferențiate, în funcție de solicitanții creditelor. Dobânda împrumuturilor garantate de stat poate să fie mai mică cu până la un procent în cazul familiilor cu mai mulți copii.

În cadrul programului, dobânda se subvenționează astfel:

  • reducere cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata programului pentru familiile cu un singur copil;
  • reducere cu un punct procentul a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii;
  • reducere cu două puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pentru persoanele care fac pare dintr-un grup vulnerabil definit conform art. 6 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Din această ultimă categorie fac parte persoanele sau familiile care „sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală, dizabilitate, sărăcie, dependență de droguri sau de alcool ori a altor situații care conduc la vulnerabilitate economică și socială”.

Valoarea locuinței prin programul O familie, o casă

Foarte important de știut este că locuințele ce pot fi cumpărate prin noul program trebuie să coste cel mult 70.000 de euro. Însă, valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 de euro, diferența fiind reprezentată de avansul pe care trebuie să-l achite solicitantul creditului (minimum 5% din prețul de achiziție sau de construire a locuinței).

Atenție! O altă condiție pentru a putea accesa acest program este să nu dețineți/dobândiți, pe durata desfășurării contractului de credit, mai mult de jumătate dintr-o altă locuință aflată la oraș. Excepție de la această regulă fac locuințele dobândite prin moștenire.

Comisioanele

Comisioanele aplicate în cadrul programului O familie, o casă sunt cele percepute în cadrul programului Prima Casă, ediția 2019-2020.

Comisionul unic de analiză: 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare emise de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

Comisionul de gestiune a garanțiilor acordate de FNGCIMM: 0,40% pe an, calculat la soldul garanției statului.

Normele de aplicare a legii trebuie să apară în următoarele 30 de zile, ceea ce înseamnă că în acest moment sunt în vigoare vechile reguli de acces la credite pentru locuințe, grantate de stat din Prima Casă.

Credit foto: Anastasiya Gepp/Pexels.com

Be the first to comment on "Programul Prima Casă devine O familie, o casă. Care sunt schimbările"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.