Soțiile veteranilor de război din România, printre care și Regina Ana, sunt din nou scutite de impozite și taxe locale. Ministerul Finanțelor a revenit asupra prevederilor din Codul Fiscal care anulau aceste facilități dedicate persoanelor care au luptat pentru țară. Principala lege fiscală a fost modificată din nou. Soțiile veteranilor și soții văduvelor război nu vor mai plăti nici un ban cu titlu de impozit pentru clădiri și terenuri. De asemenea, veteranii și văduvele vor fi scutiți de impozitele aferente proprietăților deținute în comun cu soțiile/soții acestora. Aceștia au fost scutiți și te impozitul aplicat unui mijloc de transport, la alegere.
Persoanele persecutate din motive politice, deportate ori care au ajuns prizoniere, dar și soțiile/soții acestora, vor beneficia de scutiri. Facilitățile se acordă pentru locuința de domiciliu, terenul aferent acesteia și pentru un mijloc de transport. Prin modificarea adusă Codului Fiscal, ministerul nu face decât să restabilească facilitățile fiscale acordate până la 31 decembrie 2015. Regina Ana este doar una dintre soțiile veteranilor de război care se încadrează în prevederile acestei legi.
„Veteranii de război, văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice, precum și cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri au beneficiat și până acum de scutiri de la plata taxelor și impozitelor pe clădiri/terenuri/un mijloc de transport. De la 1 ianuarie soțiilor și soților acestora nu li s-au mai acordat scutiri. Este și motivul pentru care venim acum cu propunerea de modificare a Codului Fiscal. Să le redăm drepturile pierdute soților și soțiilor persoanelor sus menționate”, a declarat Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Regele Mihai I și Familia Regală au solicitat autorităților locale din Săvârșin (județul Arad) scutirea de la plata impozitului aferent castelului de la Săvârșin. Cererea a fost aprobată, astfel încât familia regelui nu a mai achitat impozitul anual de 35.000 de lei. Autoritățile din comuna arădeană au declarat că este pentru prima dată când Regele Mihai I face uz de dreptul său conferit prin lege. Deși e veteran de război, majestatea Sa și-a plătit an de an impozitul pe castel.
Regina Ana a României nu va mai beneficia de prevederile noului Cod Fiscal. Majestatea Sa s-a stins din viață la 1 august, într-un spital din Elveția, înainte să poată beneficia de prevederile acestei legi.
Autoritățile locale care au încasat déjà taxele și impozitele de la beneficiarii acestei prevederi, trebuie să restituie banii. Soții văduvelor de război și soțiile veteranilor vor primi înapoi sumele plătite
Be the first to comment on "Regina Ana, scutită de impozite după moarte. Codul Fiscal s-a modificat"