Am cunoscut un medic, specializat în boli interne, diabet și nutriție, care îmi zicea că ar trebui să încetăm, o dată pentru totdeauna, să mâncăm de parcă ar fi ultima masă de care vom avea parte în această viață. Că mâncarea pe care o ingerăm zi de zi ar trebui să fie cât mai lipsită de gust și că la masă nu trebuie să înfulecăm ca apucații, ci să ne permitem luxul de a vorbi unul cu altul. Mama ar fi de altă părere, de vreme ce în copilărie îmi amintea mereu că la masă nu se vorbește. România obeză nu vorbește la masă, ci înfulecă.
N-am avut niciodată probleme cu greutatea, dar la întrebarea: „Doctore, cât ar trebui să mănânc ca să nu mă îngraș?”, dr. Doru Negru le spune pacienților săi, foarte senin: „Un pic mai puțin decât alergi”. Păi, și dacă nu alerg deloc? „Atunci, un pic mai puțin decât deloc”. Vă e clar, da?
Obezitatea este o problemă de sănătate publică în România, deși poate părea incredibil. Cum naiba să se îngrașe românii când au un nivel de trai atât de scăzut? Ei bine, obezitatea nu are nimic de-a face cu nivelul de trai al unui popor, ci mai degrabă cu obiceiurile alimentare total greșite. Grăsimile trans din alimentele procesate, sarea și zahărul în exces, evitarea micului dejun, stresul de la muncă, alimentația neregulată și mâncatul compulsiv sunt cauzele pentru care pui kile pe tine. Când trebuie să le dai jos constați că e foarte greu să te debarasezi de aceste reflexe dăunătoare. Doar o dietă personalizată și multă mișcare în aer liber te pot aduce pe drumul cel bun.
Ce e cu România obeză? E o alarmă pe care o dau medicii specializați în boli de nutriție, care se bazează pe o serie de studii realizate, deocamdată, la scară mică. Spre exemplu, o recentă cercetare în acest domeniu, efectuată de platforma online TopForma, ne arată care sunt principalele cauze care duc la obezitate. Nerespectarea orelor de mâncat (mic dejun, prânz, cină) și saltul peste mese sunt factori care favorizează apariția obezității. În fapt, se arată în studiu, persoanele care suferă de obezitate au ajuns în această situație fiindcă au mâncat doar de două ori pe zi. După cum spunea medicul meu, „n-a fost niciodată vorba despre ce să mâncăm, ci despre cât să mâncăm”.
56% din cei care au partipat la acest studiu (5.000 de români și bulgari) au recunoscut că nu obișnuiesc să mănânce nimic la micul dejun. „Alimentația neregulată, manifestată fie prin omiterea uneia dintre mesele principale ale zilei, fie prin oscilații semnificative ale orelor la care iau masa, duce la tulburări metabolice semnificative. Programul haotic facilitează încetinirea metabolismului și, deci, la acumularea de kilograme în plus”, spune Ipokratis Papadimitrakos, expert în nutriție. Specialistul concepe diete personalizate și programe de slăbire în funcție de obiectivul fiecărui om care se confruntă cu probleme de greutate. Mai jos o să vă dezvălui și câteva rețete de mâncăruri recomandate în curele de slăbire.
Mâncatul compulsiv și în exces supune corpul nostru unui asediu din care nu va ieși niciodată învingător. Circa 70% din cei care suferă e obezitate mănâncă mai mult decât le recomandă medicul. Sau chiar mai mult decât poate primi corpul lor. „Trebuie să avem grijă să nu facem excese, să încercăm să mâncăm cât mai sănătos și variat în același timp. Cu toate acestea, este cel puțin la fel de important ca mesele noastre să fie constante, să nu existe fluctuații considerabile de la o zi la alta. Metabolismul nostru are nevoie de regularitate, astfel încât să funcționeze eficient. De rapiditatea cu care funcționează metabolismul nostru depind fluctuațiile greutății”, continuă Papadimitrakos, care consideră că ceea ce mâncăm este la fel de important.
Iată, deci, niște preparate pe care specialistul le recomandă celor care suferă de obezitate!
SALATĂ DE PUI CU MANGO
Ingrediente (o porție):
180 g piept de pui; 90 g mix de salată (iceberg, rucola și altele); 60 g mango (bine copt și tăiat în cubulețe); o lingură boia afumată; 1/2 pudră de chimion; 5 crenguțe de cimbru; o linguriță miere; suc de lime; ulei de măsline; sare și piper după gust.
Mod de preparare:
Condimentați carnea de pui cu mirodenii (boia afumată, chimion, cimbru, sare și piper). Bateți ușor carnea cu ciocanul de șnițele, pentru a se subția. Coaceți pieptul de pui la 180 de grade pentru 20 de minute (cuptor încins în prealabil). Adăugați mierea deasupra cărnii pentru aproximativ două minute înainte de a scoate de la cuptor. Scoateți carnea și lăsați-o să se răcorească, după care tăiați-o în fâșii subțiri. Puneți mixul de salată într-un vas mare, împreună cu mango tăiat. Condimentați salata cu suc de lime, sare, piper și ulei de măsline. Adăugați pieptul de pui deasupra salatei și puteți mânca.
SALATĂ DE PEPENE ȘI ROȘII
Ingrediente:
Un sfert pepene verde de mărime medie (4 căni), tăiat în cubulețe și curățat de semințe; 200 g roșii tăiate; o lingură ulei de măsline; o lingură oțet din vin; mix de condimente proaspete, tăiate mărunt (mentă, busuioc, mărar – după preferință); o jumătate de cănuță de rucola (după preferință); o cănuță de brânză; un sfert de cănuță cu migdale feliate; sare, piper, după gust.
Mod de preparare:
Puneți cubușoarele tăiate de pepene și roșiile într-un vas mare și adăugați un pic de sare. Amestecați totul și puneți la frigider pentru aproximativ 15 minute. Încălziți tigaia de teflon și coaceți migdalele feliate pentru 2-3 minute. Adăugați la roșii și pepene ulei de măsline, oțet din vin, mix de condimente proaspete și piper negru. Amestecați, adăugați brânza și presărați cu migdalele feliate. Asezonați cu frunze de rucola (dacă veți folosi).
SUPĂ CU OVĂZ, SPANAC ȘI CIUPERCI
Ingrediente:
120 g ovăz (lăsat la înmuiat pentru 12 ore); 200 ml bulion de legume; 300 ml apă; 200 g spanac (tăiat); 100 g ciuperci (tăiate); o legătură de ceapă verde (tăiată); 50 g brânză Cheddar (răzuită); o lingură ulei de măsline; sare și piper, după gust.
Mod de preparare:
Puneți ovăzul într-o cratiță și turnați 300 ml de apă. Lăsați apa să fiarbă. Între timp, înăbușiți spanacul, ciupercile și ceapa verde pentru 3-4 minute în uleiul de măsline. Adăugați bulion de legume fierbinte sau apă și lăsați să fiarbă. Adăugați la compoziție ovăzul gătit pe jumătate. Dacă este cazul, adăugați încă puțină apă. Lăsați la foc mic pentru aproximativ 15 minute sau până când ovăzul este gata. Condimentați cu sare și piper, după gust. Înainte de a mânca, presărați brânza rasă.
***
Da, astea au fost doar câteva dintre rețetele pe care merită să le încercați acasă, indiferent dacă aveți sau nu necazuri cu kilogramele în plus. Însă, românii sunt mari amatori și de merdenele și dulciuri. România obeză are o problemă. „47% din persoanele cu greutate excesivă recunosc că nu pot renunța la dulciuri sau la patiserie, în timp ce 25% consumă mâncarea nesănătoasă de tip fast food. Pe de altă parte, doar 15% dintre aceștia consumă mâncare gătită în mult ulei și doar 13% mănâncă junk food”, se arată în studiul cu pricina.
Deci, tu e obiceiuri alimentare ai? Dacă sunt greșite, schimbă-le! Dacă ești pe calea cea bună, spune-le și celor din jurul tău cum reușești să nu pui kilograme pe tine!
Citește și:
Te invit să plantezi un copac. Promit că nu o să te doară
Obiceiurile astea proaste îți condamnă copilul la o viață chinuitoare
Be the first to comment on "România obeză. De ce punem pe noi kilograme în exces dacă mâncăm doar de două ori pe zi?"