Suntem o nație de isterici și asta se vede de fiecare dată când cineva ne propune o schimbare. Suntem atât de refractari la schimbări, încât ne punem de-a curmezișul și când vine vorba să îndreptăm un lucru prost făcut, anormal. Iată, de pildă, cum a reacționat opinia publică, dar și mediul de afaceri, la posibilitatea introducerii acestui impozit pe cifra de afaceri! Nici măcar nu s-a lansat în dezbatere acest proiect, e doar un paragraf obosit în programul de guvernare, dar s-au opărit cu toții când au auzit „grozăvia”. Să o luăm băbește, ca să înțelegem de ce companiile care activează în România nu vor în ruptul capului așa ceva.

Știu, mă veți urechea cu întrebări de genul: „De unde știi tu, mă? Ai firmă?”, „Ai gestionat vreo afacere în viața ta, ca să ai deptul să vorbești?” Răspunsul e nu, dar tot mă încăpățânez să vă explic cum stau lucrurile.

Manageri ai marilor companii, CEO de multinaționale, au sărit ca arși când au auzit de ideea de impozit pe cifra de afaceri, făcând scenarii apocaliptice. Analiști economici de prestigiu le-au ținut isonul, arătând că astfel firmele vor avea mari probleme financiare din cauza noului sistem de impozitare, aplicat, probabil, din ianuarie 2018. Sigur că vor avea câștiguri mai mici, însă pe bună dreptate. De ce nu mă alătur corului lătrătorilor care susțin că aproape jumătate din firmele din țară vor intra în faliment? Deși regulile care guvernează activitatea companiilor din România sunt complicate, explicația e simplă. Orice entitate din această țară ar trebui să fie impozitată pentru veniturile pe care le generează, nu pentru banii cu care rămâne patronul în buzunar după ce și-a dedus cheltuieli care nu au legătură cu activitatea firmei.




Trebuie să cunoști măcar o persoană care are firmă sau care lucrează într-o companie privată! Întreab-o cum stă treaba! Deși nu am dovezi că toți procedează la fel, știu destui antreprenori care își diminuează voit profiturile tocmai pentru a plăti impozit mai mic. Ce, nu ai auzit de cheltuieli trecute la capitolul „Investiții” sau ca „Achiziții”, de facturi introduse în firmă pentru a ajunge la profitul estimat? Conform Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, companiile își pot deduce anumite cheltuieli care au legătură cu activitatea de bază. Dar, o clinică medicală privată își poate deduce multe produse care nu vor fi folosite niciodată cu scopul pentru care au fost cumpărate, cu factură, pe firmă. Azi, orice patron își poate cumpăra pe firmă un SUV sau o limuzină, pe care, chipurile, le folosește în interes de serviciu. Sau își poate deconta cheltuieli de transport și cazare, în țară sau în afara ei, la evenimente care nu au legătură cu firma. De exemplu, o petrecere de Crăciun în Poiana Brașov poate fi ușor trecută în contabilitate „cheltuieli cazare și masă curs de perfecționare”. Da, se poate.

La companiile mari, lucrurile diferă puțin, ele având cheltuieli de cercetare, de inovare, de perfecționare a angajaților sau de consultanță care, în prezent sunt parțial sau complet deductibile. Ceea ce este cât se poate de normal. Clic pe poza de mai jos ca să vezi ce alte cheltuieli mai sunt deductibile!

Totuși, dacă planul de introducere a acestui impozit pe cifra de afaceri se rezumă doar la acest paragraf din programul de guvernare:

… atunci impozitul ăsta e o barbarie. Statul, în goana nebună după creșterea încasărilor din taxe și impozite, consideră toate firmele din România evazioniste. Ăștia de la ANAF știu foarte bine care sunt lacunele legislației care guvernează activitatea firmelor, dar și tertipurile la care apelează companiile pentru a nu-și declara toate câștigurile. Chiar, sunt curios să știu cât la sută din profitul OMV Petrom e scos din țară fără a fi supus impozitării. Dar, poate mă înșel. Prin urmare, consideră statul, lor n-ar trebui să le fie impozitate profiturile (declarate), ci toate veniturile realizate. Însă, acest lucru ar fi nedrept, deoarece o companie precum OMV Petrom are o serie de cheltuieli care n-ar trebui luate în calcul la impozit: de exemplu cheltuieli de cercetare și inovare, de perfecționare a personalului, de consultanță etc.




De asemenea, marile companii, care își fac planuri de afaceri pe mai mulți ani, reinvestesc mare parte din profitul de peste an în dezvoltarea sau extinderea activității. Statul ar trebui să le ofere, în continuare, posibilitatea de a-și deduce aceste cheltuieli. În lipsa aceste facilități, firmele mari n-ar mai putea exista.

Dacă OMV Petrom, cel mai mare plătitor de taxe și impozite din România, ar fi fost impozitat anul trecut cu 1% pe cifra de afaceri, ar fi avut de achitat 125 de milioane de lei. Cu impozitul pe profit actual, de 16%, OMV a virat statului 145 de milioane de lei. Lucrurile ar fi stat altfel dacă societatea ar fi fost impozitată la o cotă de 2% sau 3% din cifra de afaceri (proiectul PSD are trei praguri de impozitare).

Automobile Dacia a avut anul trecut o cifră de afaceri de 20,7 miliarde de lei și un profit net de 457,3 milioane de lei. A plătit un impozit pe profit în valoare de 73,16 de milioane de lei, însă dacă ar fi fost impozitată cu 1% pe cifra de afaceri ar fi avut de plătit 207 milioane de lei.

Impozitul pe cifra de afaceri nu este o noutate în România. În momentul de față, sunt impozitate în acest fel societățile comerciale de tipul microîntreprinderilor, dar nu toate, ci doar cele care au o cifră de afaceri de cel mult 500.000 de euro pe an. În acest caz, impozitul e 3% din cifra de afaceri – dacă nu au angajați – și 1% din cifra de afaceri – dacă au cel puțin un angajat.

Prin urmare, ideea de impozit pe cifra de afaceri nu mi se pare groaznică, atâta vreme cât statul ține cont de nevoile de extindere ale unei companii, care să asigure și să sporească numărul locurilor de muncă. Sper ca această propunere să fie însoțită de o analiză foarte serioasă a impactului pe care îl va avea în rândul societăților comerciale, dar și de o dezbatere la care să fie chemați chiar cei cărora li se adresează.