Șapte probleme pe care le are România acum

Share This:

Conflictele dintre politicieni se ascut, în ciuda dezinteresului extrem de scăzut al opiniei publice pentru temele politice. Parlamentarii se ceartă la televizor pentru a arăta adversarilor că, deh!, „corupții noștri sunt mai curați decât corupții voștri”.

Show-ul mediatic e completat de saga „Penalii la DNA”, ajunsă la episodul 300 și ceva, însă din agenda publică a oamenilor politici lipsesc adevăratele teme și probleme ale populației. Iată câteva dintre ele.

Carburanți. Prețul benzinei „ieftine” a luat-o din nou la deal, fiind aproape de pragul critic de 6 lei. Pe nesimțite, cel mai căutat sortiment de benzină de pe piața românescă, 95 fără plumb, a sărit de la 4,99 lei (ianuarie) la 5,91 lei (iunie).

Explicația generală și comodă este că la nivel mondial cotația petrolului se află în creștere (în jurul valorii de 60 de dolari/baril), însă creșterea e lentă.

Bineînțeles că România nu e factor de decizie la nivel mondial în acest sector delicat, însă companiile românești care produc și distribuie carburanți sunt printre primele din UE care ajustează prețul. Aparent, fără nici o explicație. Iată care e prețul, la zi, al benzinei în Europa.

Răpire. România încă nu știe ce s-a întâmplat cu Iulian Gherguț, românul răpit la începutul lunii aprilie în Burkina Faso de o grupare jihadistă. Ministerul de Externe a încropit o celulă de criză pentru a gestiona situația delicată în care a intrat statul român, pus în situația de a negocia (din nou?) cu o grupare extremistă pentru eliberarea unui conațional.

Gruparea jihadistă din Sahel Al-Mourabitoune a transmis autorităților române o înregistrare audio prin care cerea demararea negocierilor în vederea eliberării ostaticului. Bănuiesc că vor bani. Mulți, căci pentru puțini nu se deranjau.

Nu știu cât de dispusă e România să plătească, fiindcă la acest capitol a călcat pe urmele „partenerilor săi strategici” (SUA și UK), care nu negociază cu teroriștii. Cert este că de la MAE nu vine nici un comunicat legat de „tratativele” cu răpitorii sau de starea românului capturat.

Însă, nici nu trebuie să ne așteptăm să răsufle ceva, căci astfel de misiuni se fac în liniște deplină.

Codul Penal. Bruma de credibilitate pe care România a câștigat-o în fața UE cu „revoluția DNA” e pe cale să pălească dacă parlamentarii vor face front comun în adoptarea modificării Codului Penal. Aleșii vor să dezincrimineze conflictul de interese, ca să-și poată angaja, fără a fi trași la răspundere, rudele de tot soiul la cabinetele parlamentare.

În noua formă a Codului, sintagma „conflict de interese” e înlocuită cu „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”, iar alineatul 2 al articolului 301 se vrea modificat astfel încât dispozițiile alineatului 1 să nu poată fi aplicate. Proiectul a trecut de Senat fără dezbatere, iar în Camera Deputaților a fost amânat din cauza presiunii mediatice.

Gripă. Acum, România se confruntă cu un nou val de gripă aviară, de data aceasta în cel mai nepotrivit loc cu putință, Rezervația Bioseferei Delta Dunării. Autăritățile locale din Tulcea au semnalat încă din martie răspândirea virusului în rândul păsărilor sălbatice din Deltă, iar reprezentanții Societății Ornitologice Române (SOR) au inventariat pagubele.

Populația de pelicani creți (Pelecanus crispus), care număra până la 1.000 de exemplare, se află într-o situație critică. Circa 12% din populație a dispărut în urma acestui nou val de gripă. Specia e amenințată cu dispariția, iar acest virus nu face decât să grăbească extincția celei mai rare specii de pelican din Europa.

Conform SOR, cea mai importantă măsură de salvare este mărirea suprafeței de cuibărire pentru pelicanii creți, iar refacerea platformei de cuibărit de pe insula de la Ceaplace ar trebui să fie prioritară.

În luna noiembrie a anului trecut, taman între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, o nouă alertă de gripă aviară a trecut aproape neobservată de presa de la noi.

Mult prea atentă la rezultatele celor doi candidați la prezidențiale, media a ignorat aproape total mesajele care veneau de la ANSVSA legate de virusul gripei aviare, intrat în țară via Olanda, UK și Germania.

Educație. La nici trei ani de la precedenta „furtună” din învățământ, școala românească e pe punctul de fi trecută prin ciurul unei noi reforme. Aș zice că e mai degrabă un experiment, încă unul din lunga listă de experimente soldate cu rezultate deloc notabile.

Noile propuneri de modificare a legii educației prevăd întoarcerea clasei zero la grădiniță, creșterea numărului de evaluări naționale (de la 2 la 5) și reintroducerea examenului de admitere în liceu.

Conform propunerii, repartizarea la liceu a elevilor nu se va mai face computerizat, pe baza notelor de la Evaluarea Națională, ci în baza unui algoritm care prevede adunarea notelor și mediilor de la examenul de admitere (reintrodus), de la Evaluarea Națională și din cei patru ani de liceu. Toți miniștrii care au condus Educația până acum au simțit nevoia să-și pună amprenta asupra sistemului educațional românesc, sacrificându-i tocmai pe beneficiarii lui.

La fel se va întâmpla și acum cu elevii de la clasa pregătitoare, care vor fi trimiși din nou la grădiniță, în grupa mare pregătitoare. Clasele amenajate în interiorul școlilor devin astfel inutile, la fel ca și munca celor care le-au introdus, la cererea conducerii ministerului.

Sancțiuni. Statul român e pe punctul a ajunge în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene fiindcă nu și-a îndeplinit obligațiile privind sporirea eficienței energetice a imobilelor de locuit. Comisia Europeană a demarat procedura de infringement împotriva țării noastre și amenință cu amenzi de zeci de milioane de euro.

Comisia a lansat la sfârșitul lunii aprilie procedura de infringement împotriva României, pentru că nu a reușit să transpună în legislația națională directiva europeană privind eficiența energetică, se arată într-un comunicat al forului european.

În această situație se află și Austria, Croația, Irlanda și Letonia, state care se află la un pas de amendare, scrie Mediafax. România avea la dispoziție încă două luni pentru a scăpa de penalizări, însă termenul e pe punctul de a expira.

Printre obligațiile asumate de România, dar încă neîndeplinite, se numără: reducerea consumului de energie primară cu 20%, creșterea cu 20% a cotei de energie regenerabilă, obligativitatea introducerii unor norme clare privind repartizarea costurilor pentru consumul de energie termică și apă caldă.

România e amenințată cu sancțiuni și pentru că nu a luat măsuri de protejare a populației față de reducerea particulelor în suspensie (PM10) din aerul respirat.

Joc periculos. Rusia a transmis sâmbătă reprezentanței Uniunii Europene la Moscova o listă cuprinzând numele a 89 de persoane influente din țări ale UE, care au interdicție de a mai pătrunde pe teritoriul său.

Printre aceste persoane se află 20 de actuali și zece foști membri ai Parlamentului European, actuali și foști șefi ai serviciilor de informații din Marea Britanie și statele baltice, un număr de comandanți militari britanici, germani, polonezi și estoni, precum și șeful adjunct al companiei de stat „Transgaz”, din România, relatează RIA Novosti.

Măsura a fost luată, spun autoritățile ruse, ca reacție la sancțiunile și acțiunile de compromitere lansate de UE la adresa Rusiei. România joacă periculos în relația cu Rusia, pe care continuă să o privească drept un inamic al Europei și al propriilor interese.

În realitate, țara noastră nu face decât să țină isonul marilor puteri, de la care speră să obțină un statut privilegiat în Uniunea Europeană. Nici nu e nevoie să faci sluj pentru așa ceva, căci poziția noastră pe hartă e deja „privilegiată”, cum a fost dintotdeauna, la răscruce de culturi, civilizații, la granița tuturor războaielor și disputelor economice și politice.

România joacă periculos, ațâțând un colos cu care nu se poate pune și bazându-se doar pe o relație de subordonare cu „partenerii” occidentali.

Be the first to comment on "Șapte probleme pe care le are România acum"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.