Stația de metrou Eroilor 2 prinde contur. Primele imagini cu lucrările din subteran

Stația de metrou Eroilor 2. Credit foto: David Muntean

Share This:

Lucrările de realizare a structurii la stația de metrou Eroilor 2 se apropie de final. Momentul mult așteptat de constructori, de beneficiar, dar și de călători se va consuma în primăvara anului viitor. Cele două utilaje de săpat tuneluri, Varvara și Filofteia, vor sparge pereții mulați ai stației pentru a se îndrepta spre locul de scoatere din subteran (zona Operei Naționale), punctul culminant al călătoriei lor pe acest tronson. Am avut privilegiul de a efectua o vizită pe șantierul viitoarei stații, cu acordul Metrorex. Profit de interesul manifestat atât de pasionații proiectelor subterane, cât și de bucureștenii care merg cu metroul, pentru a posta câteva fotografii realizate la sfârșitul săptămânii trecute.

out1

Betonul a fost turnat la nivelul 1 și la nivelul 2. Mai e de lucru la celelalte două niveluri

Eroilor 2 va fi prima stație de metrou luminată natural, grație celor două luminatoare – cupole din sticlă, cu diametrul de 10-12 metri. În acest moment placa de beton de la nivelul 1 și placa de la nivelul 2 sunt realizate în proporție de sută la sută. Placa de la nivelul 3 este finalizată în proporție de 30%, iar placa de la nivelul 4 – în proporție de 45%. După finalizarea lucrărilor de structură (în primăvară) vor începe săpăturile pentru amenajarea celor două noi guri de acces. Una e localizată la intersecția Splaiul Independenței-Bd. Eroilor (pe partea cu Spitalul Universitar), cealaltă va fi la intersecția Bd. Eroilor-Bd. Eroii Sanitari (în perimetrul Parcului Eroilor, în zona restaurantului Derby).

Stația va beneficia de lumină naturală. Două cupole din sticlă vor fi amplasate în primăvara anului viitor

Mult fier beton înghite Eroilor 2. Vreo 7.100 de tone

Traficul auto pe Splai, după intersecția cu Bd. Eroilor, rămâne deviat până la finalizarea tunelului pe direcția PSS Opera. Aici au fost nevoie de lucrări suplimentare de consolidare a malurilor Dâmboviței, de întărire a solului prin injectare de bentonită, pentru evitarea prăbușirii/distrugerii terenului în momentul trecerii utilajelor TBM. În plus, a fost amplasată o stație de pompare a apei din subteran. Să nu uităm, tunelul de metrou pe direcția Eroilor-Operă subtraversează Dâmbovița, deci și caseta de ape uzate. Mai multe informații și fotografii găsiți în ziarul Click! de mâine și pe click.ro după ora 00.00.

dambovitaStația Eroilor 2 face parte din primul tronson al Magistralei 5 de metrou, Râul Doamnei – Eroilor. În total, pe acest tronson vor fi 9 stații și un depou.

Magistrala 5 (Râul Doamei – Pantelimon) mai are două tronsoane (Eroilor – Iancului și Iancului – Pantelimon). Noua linie de metrou va avea 22 de stații și o lungime aproximativă de 17,6 km. Metrorex promite finalizarea lucrărilor și inaugurarea tuturor stațiilor în anul 2020, termen care și pentru un neinițiat ca mine pare imposibil de respectat.
DeClub.ro

Be the first to comment on "Stația de metrou Eroilor 2 prinde contur. Primele imagini cu lucrările din subteran"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.