La ora la care scriu acest text aflu că actualul ministru al educației, Monica Anisie, a dat delete unei prevederi legislative a fostului ministru (interimar), Daniel Breaz, referitoare la metodologia de admitere în liceu. Ordinul de ministru 4948, în vigoare din 5 septembrie 2019, a fost modificat pentru a permite accesul la liceu și elevilor care au luat sub 5 la Evaluarea Națională.

Procedura, care ar fi trebuit să intre în vigoare la sfârșitul anului școlar 2019-2020, interzicea accesul la liceu elevilor care obțineau o medie mai mică de 5 la examinarea națională de la clasa a VIII-a.

Acum, Ordinul de ministru nr. 4948/2019 a fost scos în dezbatere publică în varianta modificată pe site-ul ministerului. Cei care vor să-l consulte o pot face AICI, iar dacă au sugestii le pot trimite pe adresa de mail adrian.barbulescu@edu.gov.ro.

Ce înseamnă această modificare de paradigmă? Mai presus de orice, înseamnă eliminarea unei idioțenii promovate de fostul ministru al educației, care, în înțelepciunea sa, a încercat să te convingă pe tine că odrasla ta nu e bună de liceu dacă nu ia măcar 5 la evaluarea națională.

Acum, dacă elevii nu obțin acest barem care dă, cică, dovada pregătirii lor teoretice, sunt obligați să se înscrie la o școală profesională sau în vederea admiterii într-o instituție de învățământ dual.  

Experiența mea cu școala românească mi-a demonstrat că rezultatul testărilor la final de ciclu școlar e cât se poate de relativ. Poți să înveți pe rupte la clasă, dar să pici teste importante cum sunt evaluarea națională și bacalaureatul. Cum, de altfel, le poți trece cu 10, dar să nu meriți să fii elev de liceu.

Marea problemă a școlii românești e că nu e capabilă să facă o selecție riguroasă a copiilor care pot urma studii superioare și a celor care au chemare pentru meserii. În accepțiunea celor care au întocmit legile educației trebuie să fii bun la toate materiile de studiu dacă vrei să faci parte din „elite”, deși acest tânăr român care a ajuns milionar în dolari mi-a explicat cât de greșită e această concepție.

Cum am picat examenul de admitere în liceu. De trei ori

În mare parte din cauza mea, firește, și doar parțial din cauza părinților. La jumătatea anilor ’90 nu exista o evaluare națională, iar accesul la liceu se făcea pe baza unui examen scris, la mai multe discipline. Și atunci, ca și acum, contau foarte mult rezultatele la învățătură din toți anii de studiu și, fără rezerve, trebuia să excelezi la toate disciplinele.

Părinții mei, care nu știau mai nimic despre mine și „performanțele” mele școlare, voiau să le calc pe urme și să studiez la Liceul Economic.

Toate bune și frumoase, dar eu eram tabula rasa la matematică. Nici acum situația nu stă altfel. Știu, e nasol. Am dat de două ori acolo și am picat tot de atâtea ori. Singura consolare a unui elev mediocru la mate cum eram eu a fost că, pe atunci, se pica și cu media 8. De fiecare dată am fost puțin sub linie, dar tot picat.

A urmat un an în care am stat acasă și am luat meditații grupa mare la disciplina pe care o uram, în mare parte pentru că nimeni nu m-a învățat s-o iubesc. Am și muncit în acel an, care mi-ar fi putut deschide un alt drum în viață dacă n-ar fi fost dorința nețărmurită a părinților mei de a mă vedea la liceu.

În mintea mea se conturase tot mai mult ideea că poate nu sunt vrednic să ajung acolo și că, poate, ar fi mai bine să învăț să fac ceva cu mâinile, decât să-mi folosesc creierul, și așa destul de neexploatat.

Am dat examen de admitere pentru a treia oară, de data asta la un liceu cu profil uman: română, istorie, limbi străine ca la balmuc. Asta e, tată! Ce să greșești aici? Multe. Am picat din nou. Acum eram convins că nu sunt de liceu, iar ai mei, disperați, pe ultima sută de metri a sesiunii de toamnă a examenului de admitere m-au scris la o școală profesională.

Medii mari în clasele V-VIII aveam, deci și șanse să ajung un excelent impiegat de mișcare la CFR. Da, acolo îmi depuseseră dosarul. Dar am dat și examenul la liceu, a patra oară. Și, spre surprinderea tuturor, l-am luat. Cu a treia notă pe liceu. Ai mei s-au gândit, pe bună dreptate, că îmi bătusem joc de ei la precedentele 3 sesiuni.

În liceu am fost mereu premiant și cel mai bun dintre băieții din clasă. Am luat bacul și am trecut examenul de admitere la două facultăți și, vă întreb pe toți acum: ce mă definește mai mult? Perioada în care m-am luptat din greu să intru în parametrii stabiliți de stat pentru ceea ce se cheamă elev de liceu? Sau perioada în care m-am distrat de minune cu materia de studiu din liceu și facultate?

Cred că eu știu cel mai bine răspunsul aici. Ceea ce trebuie să faceți voi (cei care aveți copii la școală) este să aflați care sunt chemarea și înclinațiile pe care le au ei. Și, dacă se poate, stabiliți asta înainte de finalul clasei a VIII-a sau, măcar, înainte de sfârșitul clasei a XII-a. Fiindcă, se pare, școala românească nu are nici cel mai mic habar.

Citește și:

Școala de bani m-a provocat să spun ce am făcut cu primele mele economii. Acum e rândul vostru

Ce înseamnă homeschooling și cât de potrivită e această metodă de educație pentru copilul tău

Există un plan pentru educație mai idiot decât cel al lui Liviu Pop