Așa și pe dincólo

„Tehnologia Învingătorilor”, expoziția care îți va arăta geniul creator al romanilor

Credit foto: danbrumar.ro

Share This:

Fiecare perioadă din istoria Romei a avut partea ei de înflorire, însă când vine vorba de măreție și glorie, acestea sunt strâns legate de domnia lui Octavianus Augustus, primul împărat roman. Din postura de împărat al Romei, Octavian a inițiat reforme la scară largă în domeniul militar, fiscal și politic, fiind considerat omul care a adus pacea în Imperiu, după un secol de războaie civile.

Acest articol nu este despre Octavianus Augustus, însă trebuia menționat fiindcă în timpul vieții sale (63 î.Hr. – 14. d. Hr.), Roma a cunoscut o perioadă de prosperitate și măreție. În general, pacea este cea care permite popoarelor să evolueze și să prospere, iar Imperiul Roman abia născut avea să inițieze o „revoluție” în toate domeniile și aspectele vieții.

Suntem în 2022 și se nasc două întrebări legitime: Ce le datorăm azi romanilor? Și cum a influențat epoca de glorie a Imperiului viața omului modern? Unele dintre răspunsurile la aceste întrebări le puteți afla facă vizitați expoziția „Tehnologia Învingătorilor”, dechisă publicului în perioada 1-31 iulie la ParkLake Mall din Capitală.

Expoziția cuprinde 40 de exponate din lemn, realizate la scară redusă, care grăiesc de la sine despre geniul creator al arhitecților și inginerilor romani din perioada Republicii și a Imperiului. Vorbim de mașinării inovatoare pentru acele vremuri, care au schimbat radical modul în care erau realizate construcțiile civile și militare, invenții care au înclinat balanța în favoarea romanilor pe câmpul de bătălie.

Cinci moduri în care romanii ne-au influențat viața

Tehnologia pentru infrastructură

Din cele mai vechi timpuri, omul a vrut să construiască mai rapid, mai ușor și la scară mare. Faster, easyer, bigger sunt termeni pe care îi folosim și azi, dar romanii au reușit cumva să depășeacă provocările vremii și să ușureze radical munca în domeniul construcțiilor. Inginerii vremii și-au imaginat tot soiul de dispozitive și unelte care să scurteze durata de execuție a unei lucrări, concomitent cu reducerea efortului fizic depus. Iată cum au reușit!

Primul beton

În zorii Imperiului Roman (anul 27 î. Hr.), romanii au început să folosească în construcții cărămida din lut ars, care a înlocuit vechea cărămidă din lut uscată la soare. Acest material de construcții a fost folosit pe scară largă în mai toate construcțiile civile și de interes militar, însă romanii sunt creditați cu inventarea unui material și mai rezistent, menționat prima dată în jurul anului 270 î. Hr., în orașul Cosa.

Betonul roman (opus caementicium) era realizat pe bază de var, apă, pietiș și pozzolana, cunoscută și sub denumirea de cenușă pozzolanică. Este un material silicos și aluminos care reacționează cu hidroxidul de calciu în prezența apei la temperatura camerei. În această reacție, se formează compuși hidrați de silicat de calciu insolubili și hidrat de aluminat de calciu având proprietăți cimentare. Sursa aici.

Marile avantaje ale betonului roman erau rezistența, versatilitatea și capacitatea de a împiedica răspândirea fisurilor. Avantajele folosirii acestui material au fost enunțate de inginerul și arhitectul Vitruvius, în lucrarea sa emblematică De Architectura. Vitruvius a servit sub Cezar, ca mai apoi să lucreze pentru Octavianus Augustus.

O clădire emblematică din Roma antică realizată cu acest tip de beton este Pantheonul din Roma.

Scripeți și macarale

Ridicarea greutăților și manipularea diverselor mărfuri a fost mult ușurată grație apariției scripeților. Dispozitivele sunt folosite din cele mai vechi timpuri pentru transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu (funie) care rulează pe o roată canelată. Romanii și-au dat seama că pot ridica greutăți mai mari dacă adaugă acestui mecanism mai multe rotițe, care fac mult mai ușoară manipularea obiectelor de dimensiuni mari sau de mare tonaj. Poți vedea acest dispozitiv la expoziție.

Azi, scripetele (sau principiul din spatele lui) este folosit la scară largă în diverse domenii de activitate: pentru ridicarea mărfurilor, la extinderea scărilor, la lifturi, la echipamentele sportive, în alpinism, la scoaterea apei din fântână, la manipularea velelor ambarcațiunilor, la ușile de garaj etc.

Tot romanii au un merit aparte pentru îmbunătățirea utilității macaralelor. S-au inspirat de la greci, însă au venit cu serioase modificări ingenioase, care le-au permis să construiască impresionantele apeducte.

Odometrul

Este primul instrument modern de măsurare a distanțelor, care stă la baza kilometrajului de azi. Din păcate, nu se știe sigur cine este inventatorul odometrului. Unele surse susțin că dispozitivul a fost opera lui Arhimede, în timp ce altele îi atribuie lui Hero din Alexandria aceste merite. Cert este că inginerii din Imperiul Roman au preluat și au îmbunătățit invenția, care avea și utilitate militară, și utilitate civilă.

Care e principiul de funcționare: Revoluția completă a roții paralele cu solul reprezenta o milă* și era marcată prin căderea unei bile într-un orificiu colector. La finalul distanței care se dorea măsurată se făcea numărătoarea bilelor, pentru a se calcula distanța parcursă de odometru.

*O milă romană (mille passus) echivala cu 1.000 de passus. Un passus însemna doi pași sau pas dublu. Mila romană ar măsura azi circa 1.490 de metri.

După ce făceau măsurătorile, romanii amplasau borne la răspântiile majore, care indicau distanța în mile până la obiectivele pe care le aveau în vedere.

Vitruvius menționează acest dispozitiv în Cartea a VIII-a din lucrarea De Architectura, despre care spune că poate fi utilizat atât pe pământ, cât și pe apă. Îl poți vedea la expoziție.

Construcțiile civile

E adevărat că romanii au aruncat mereu un ochi la ceea ce au creat grecii, însă în Imperiul Roman a existat mereu o preocupare de a adopta noi soluții arhitecturale, adaptate nevoilor populației. Atuurile romanilor au fost cunoașterea excelentă a materialelor de contrucție și utilizarea cu succes la bolților și arcadelor. Trăinicia și simțul practic sunt alte două dintre atributele construcțiilor civile realizate în timpul Imperiului.

Arcul roman

Elementul definitoriu pentru arhitectura romană este arcul. Descoperit cu mult timp înaintea romanilor, arcul a căpătat o utilitate aparte în timpul Imperiului și a fost considerat predecesorul arhitecturii moderne. Descoperirea importantă în îmbinarea elementelor de structură le-a permis romanilor să ridice clădiri mai mari, drumuri mai lungi și apeducte mai trainice.

Care este principiul de funcționare al arcului roman? Romanii au înțeles, ca nimeni alții până atunci, principiul distribuirii greutății și importanța compresiei în realizarea unor construcții grandioase. Arcul roman era o structură curbă, realizată din blocuri de piatră sau cărămizi tăiate în formă de pană. Elementele se adăugau gradual, de la bază la vârf, iar construcția se încheia cu o piatră centrală, numită cheie de boltă.

În timpul construcției, arcul era susținut de un cadru din lemn, care era ulterior îndepărtat. Odată îndepărtată rama, părțile laterale ale arcului apasă pe cheia de boltă, rezultând o forță de compresie uriașă capabilă să susțină greutăți mari.

Clădiri emblematice ale Imperiului Roman care au fost ridicate folosind acest principiu sunt Colosseum, nenumăratele apeducte romane, Arcul lui Septimius Severus, Arcul lui Tiberius etc.

Drumurile

Romanii au fost deschizători de drumuri (ca să mă exprim așa) în ceea ce privește pavarea de căi de comunicație terestră. Dacă la început drumurile romane au apărut din necesitate pur militară, cu timpul acestea au căpătat o importanță vitală pentru dezvoltarea comerțului și circulația rapidă de la un oraș la altul. Primul drum roman creat a fost Via Appia, drumul appian realizat de Appius Claudius Caecus pentru a lega Roma de Capua.

La apogeul său, Imperiul Roman realizase o rețea de drumuri care măsura 150.000 de kilometri, dintre care peste 88.000 km de drumuri pavate cu piatră.

Ce este remarcabil la drumurile romane este modul de lucru și ingeniozitatea cu care au reușit să realizeze o rețea care să dureze chiar și 2.000 de ani.

După ce luau decizia de a lega două localități, romanii delimitau traseul cu ajutorul topografilor. Ei foloseau trei instrumente esențiale: groma, chorobatul și dioptra. Nu intru în amănunte, mă rezum să explic ce intra în componența unui drum roman. Pentru a fi durabil, un drum necesita o săpătură de cel puțin un metru, unde stratul cel mai de jos era nivelat (tasat) pentru pregătirea straturilor superioare.

La bază, drumul avea un strat de piatră mare, pentru asigurarea stabilității solului. Urma un strat de pietriș, peste care se turna un strat de piatră de zidărie (molon) amestecat cu ciment roman. Suprafața drumului era pavată cu blocuri poligonale de silex, cu blocuri rectangulare de tuf vulcanic sau alte pietre dure.

Forma eliptică pe care o primea un drum roman permitea apei pluviale să se scurgă pe margini, unde erau prevăzute șanțuri de drenaj. Vezi foto mai jos cu macheta unui drum roman, în care sunt evidențiate straturile specifice fiecărei etape de costrucție!

Apeductele

Roma antică este renumită pentru rezervele sale uriașe de apă, însă asta se datorează unor construcții impresionante care au rezistat până în zilele noastre: apeductele. Romanii le-au folosit pentru a transporta cantități mari de apă de la mare distanță. Marea provocare pentru inginerii epocii era să mențină aceeași viteză de scurgere a apei, pe întrega distanță, de la locul captării la bazinele de colectare.

Pentru a reuși asta, au săpat tranșee pe linia de contur a dealurilor, pe care le-au protejat cu un soi de cofraje din cărămidă. Au îngropat conducte de transport al apei în zonele de vale și au săpat tuneluri prin munte pentru a permite curgerea firească a apei. Dar, când terenul se termina, romanii au construit una dintre minunile vremii: apeductele.

Folosind elementele definitoriii ale arhitecturii romane, piatra și arcada, inginerii au reușit ceea ce părea imposibil: să transporte apa potabilă de la mari distanțe, indiferent de teren. Vezi aici o animație sugestivă!  

Tehnologia militară

Romanii aveau o capacitate extraordinară de a-și însuși idei și lucruri, pe care, cu o inteligență rară, reușeau să le aducă îmbunătățiri substanțiale. Această abilitate este  remarcabilă în domeniul dezvoltării echipamentelor militare cu care au reușit să stăpânească atâtea popoare.

Catapulte, baliste

Catapultele au fost vreme de secole unele dintre armele principale de atac și apărare a cetăților. Inventată de inginerii greci din orașul Siracuza, în jurul anului 400 î. Hr., catapulta permitea proiectarea unor obiecte grele (bolovani, ghiulele, butoaie cu smoală) pentru doborârea zidurilor sau pentru nimicirea armatelor de soldați.

Romanii au folosit cu succes o altă armă asemănătoare catapultei, numită balistă. Mașinăria era folosită tot pentru aruncarea proiectilelor pe distanțe lungi, însă principiul de funcționare era puțin diferit. Pentru folosirea ei era nevoie arcuri mari din fier, care acționau brațul de lansare. Mecanismele din metal erau declanșate prin forța de torsiune a unor legături de frânghii, care puteau proiecta un „obuz” de 30 kg pe o distanță de 600 de metri.

Azi, tunurile antiaeriene navale, și nu numai, amintesc de principiul de funcționare al balistelor, cu toate că proiectilele moderne sunt lansate prin forța declanșată de arderea prafului de pușcă.

Romanii au dezvoltat și o versiune mai mică a balistei clasice, care a primit numele de scorpion. De aici și până la reducerea dimensiunilor armei nu a fost decât un pas, iar arbaleta se născuse. Însă, această armă a devenit nelipsită în Evul Mediu, câștigându-și popularitatea în timpul bătăliei de la Hastings (14 octombrie 1066). În urma acestei confruntări, Regele Harold al II-lea al Angliei a fost învins și ucis de forțele normande conduse de William Cuceritorul.

Scutul roman

Soldații romani purtau în lupte un scut din lemn, sub formă dreptunghiulară, ușor curbat pentru a asigura protecție sporită în timpul confruntărilor. Era suficient de ușor ca să poată fi ținut într-o singură mână, dar destul de mare pentru a-i putea acoperi soldatului întregul corp. Scuturile pe care le folosesc jandarmii și forțele de intervenție din multe state moderne au exact forma scutului roman. Diferă doar rmaterialul din care sunt confecționate.

Turnul de apărare

Turnul de apărare a fost folosit cu precădere în timpul lui Iulius Cezar, care, s-a impus în fața lui Vercingetorix în celebra bătălie de la Alesia. În seprembrie 52 î. Hr., galul i s-a predat lui Cezar după un asediu de o lună. Romanii au folosit atunci turnuri de asediu și turnuri de apărare care au înclinat balanța în favoarea lor. Se crede că turnurile de apărare erau folosite de romani încă dinainte de Cezar și au continuat sa fie folosite în structura de limes a Imperiului Roman.

Sistemul judiciar (dreptul roman)

Dreptul roman se află la baza multor sisteme de justiție actuale, inclusiv cel român. Conform experților în drept, printre care și prof.univ.dr. Emil Molcuț, dreptul românesc s-a format şi a evoluat sub influenţa dreptului roman.

Începând din secolul al XV-lea, apar primele noastre legiuiri scrise, şi anume pravilele bisericeşti, iar din secolul al XVII-lea încep să fie adoptate şi pravilele feudale laice, reglementând toate domeniile dreptului privat. Toate aceste legiuiri s-au inspirat, în mod nemijlocit, din izvoarele dreptului bizantin.

Aceste izvoare de drept bizantin sunt o adaptare a dreptului roman la specificul realităţilor din societatea feudală bizantină. De aceea, influenţa dreptului roman asupra dreptului nostru feudal scris s-a realizat prin filieră bizantină, adică prin intermediul dreptului bizantin”, scrie acesta în lucrarea sa despre importanța dreptului privat roman.

În1865, cu prilejul adoptării noilor coduri (penal și civil) sub domnia lui Cuza, se remarcă o întoarcere la textele clasice ale dreptului roman, unde se regăseau, gata elaborate, toate conceptele necesare „în vederea reglementării juridice a relaţiilor din statul naţional român proaspăt creat, concepte pe care leau preluat într-o formă pură, fără adaptări”.

Exit mobile version