Are 35 de ani, lucrează ca software tester, dar a început ca jurist, urcă pe munți și iubește provocarea. Își zice Ziggy Frumosul și anul ăsta și-a propus să devină primul român care participă la o cursă de sănii trase de câini, între Norvegia și Suedia. Nu poate face asta singur, ci are nevoie de votul nostru, fiindcă selecția se face pe baza susținerii populare. Cine vrea să-l ajute să-și împlinească visul îl poate vota AICI, până pe 14 decembrie 2017. În acest moment se află pe locul doi în topul preferințelor publicului, în urma unei candidate din Ungaria.
Fjallraven Polar este o cursă devenită tradiție și aliniază la start oameni simpli, fără pregătire fizică specială. L-am reperat cu greutate în Serbia, unde petrecea de mama focului (deh, vine Crăciunul), și l-am întrebat, așa din curiozitate, ce mama zmeului caută la Cercul Polar?
Vreau să particip la competiția asta pentru că este ceva inedit pentru mine, care mă scoate din zona de confort și de siguranță. Sunt curios dacă i-aș putea face față. Nici un român nu a mai participat până acum la această cursă de sănii și, cu atât mai mult, m-aș simți mândru dacă aș putea merge acolo. Dacă voi primi votul românilor, acest lucru mă va onora.
Da, dar ce-i așa de special la cursa asta? Înțeleg, fiecare are un vis sau o provocare în viață, dar care-i treaba?
E specială pentru că se desfășoară la Cercul Polar, un loc unde cred că în general ajungi greu. Chiar dacă nu presupune neapărat multă tehnică, cred că e de anduranță, din cauza expunerii îndelungate la frig și la condiții polare. Faptul că trebuie să pui câinii pe primul loc înseamnă că nu poți fi egoist sau egocentric, iar asta îmi dă un sentiment bun.
Cursa va avea loc între 9 și 14 aprilie 2018 și se întinde pe 300 de kilometri. Dacă va fi selectat de public, cea mai mare parte a logisticii (chiar și câinii) îi va fi pusă la dispoziție de organizatori. Fjallraven e un producător de echipament sportiv care vrea să-i stimuleze pe oamenii simpli, fără abilități de Captain America, să facă față unei provocări de acest gen.
Ia uite ce-l așteaptă pe Ziggy la Cercul Polar!!
De unde ți-ai luat numele ăsta, Ziggy Frumosul? De ce Ziggy? De ce frumos?
Numele meu real e Laurențiu Pop, iar porecla îmi vine de la un serial pe care îl urmăream în copilărie – Capcana timpului. Era un tip care călătorea în trecut și, în misiunile sale, era ajutat de o hologramă și un calculator pe nume Ziggy. Când eram mic, toți îi spuneau „serialul cu Ziggy”. Apoi, când mi-am făcut cont de Facebook am vrut să-l numesc Ziggy, că așa mă știa toată lumea, însă trebuia să dau două nume. Fiindcă un prieten avea id-ul de Yahoo Messenger frumos_si_destept, lucru care m-a distrat maxim, am zis că Ziggy Frumosul n-ar fi rău. Și așa mă știe toată lumea acum.
Ziggy nu e străin de provocări ieșite din comun. Înainte de a se aventura la Cercul Polar, pentru această cursă de sănii, a dus o luptă intensă cu el însuși. În 2008, omul cântărea 115 kilograme. Da, era supraponderal și a decis să scape de kilogramele în plus. A dat jos 40 kg, locuind într-un mic oraș din Transilvania. Pasiunea pentru munte și activități montane de acolo a venit.
Votează-l și tu pe Ziggy și ajută-l să-și împlinească visul! O poți face AICI.
Citește și:
20 de cadouri inteligente sub 100 de lei pentru copilul tău, de Crăciun
I do agree with his wish!
Good luck!!!