Puțin peste 5.900 de români s-au înscris pe platforma recordpentruviata.ro la cel mai mare curs de resuscitare, care va avea loc la sfârșitul lunii mai pe Arena Națională din București. Organizatorii anunță că mai mult de 25% din aceștia sunt persoane care au suferit cândva un stop cardiorespirator sau români care au avut astfel de cazuri în familie ori în cercul de prieteni.
Cu toții vor să învețe tehnicile unui masaj cardiac, pentru a putea sări în ajutorul celor aflați în dificultate. Evenimentul, pus la cale de Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, are toate șansele să intre în Cartea Recordurilor. Pentru aceasta, organizatorii au nevoie de 12.000 de voluntari care să execute simultan tehnicile de resuscitare predate de circa 600 de instructori atestați.
Pentru consemnarea performanței, o echipă Guinness World Records se va afla pe Arena Națională la acest curs de resuscitare. Iată trei motive pentru care trebuie să fii pe stadion la sfârșitul lunii mai (data nu a fost confirmată încă).
Poți salva o viață
Nimic nu e mai nobil decât să ajuți pe cineva care are probleme de sănătate. Participând la acest curs de resuscitare vei putea învăța cum să repornești inima unei persoane care se află în stop cardiorespirator. Cei care se înscriu la această tentativă de doborâre a recordului mondial actual vor avea acces la o aplicație de mobil care îi va alerta atunci când o persoană aflată în stop cardiorespirator are nevoie de intervenție rapidă.
Cursanții care se află cel mai aproape de victimă pot interveni de urgență pentru a acorda primul ajutor, înainte de sosirea unui echipaj al Ambulanței București-Ilfov.
Putem doborî un nou record
România ar putea intra în Cartea Recordurilor la sfârșitul acestui curs de resuscitare. Prezentul record este deținut de Germania și a fost satbilit la 17 septembrie 2013. Atunci, 11.840 de cursanți au învățat simultan cum să aplice tehnicile de resuscitare în caz de stop cardiorespirator.
Ambulanța București-Ilfov a înregistrat o performanță și în 27 iulie 2011, când 7.402 români au învățat simultan cum să facă resuscitare și să acorde primul ajutor. Recordul s-a înregistrat pe stadionul Dinamo București și a fost consemnat în Cartea Recordurilor.
Poți afla de la Gabriel Cotabiță cum și-a revenit după comă
Solistul Gabriel Cotabiță a anunțat că susține această campanie a Ambulanței și că va fi pe Arena Națională, pentru a-și îmbunătăți cunoștințele despre acordarea primului ajutor. Cântărețul a trecut printr-o experiență cumplită anul trecut, în urma unui stop cardiorespirator.
Cotabiță a căzut în sala de fitness a unui hotel din București și azi mai e în viață doar datorită intervenției rapide a unui angajat al stabilimentului care știa tehnicile de resuscitare. Solistul a stat aproape trei săptămâni în comă, din cauza acelui stop cardiorespirator. Au mai confirmat participarea: Cabral, Eliza Cotabiță, Dorian Popa, Anca Rădulescu, Bianca Ioniță, Alina Laufer, Paul Siserman, Amatto Zaharia, Dan Cruceru, Tonya Haidar, Emma Zeicescu
Unde te poți înscrie la cursul de resuscitare
Organizatorii evenimentului din luna mai au creat site-ul recordpentruviata.ro, unde este disponibil un formular de înscriere, la secțiunea „Rezervă-ți loc”. De asemenea, înscrieri se pot face la sediul Societății de Salvare București, situat pe strada Episcopul Radu nr. 27, sectorul 2, iar persoana de contact este Alexandra Manea (telefon: 0733.910.519).
Dacă optați pentru această variantă, trebuie să aveți la voi cartea de identitate sau pașaportul (pentru legitimare).
Cu o săptămână înainte de eveniment, cei înscriși vor fi informați din ce grupă fac parte, cum se numește instructorul și unde trebuie să se prezinte. Copiii sub 14 ani trebuie însoțiți de părinți. În fiecare săptămână veți primi o comunicare de la organizatori care vă va solicita un feedback și implicarea propriu-zisă în eveniment.
Doresc sa ma inscriu finca am mai facut curs de crucea rosie .
Bună Andreea Oancea. Mă bucur că ați luat acestă decizie, însă pe acest site nu se fac înscrieri. Puteți completa un formular pe site-ul: https://www.recordpentruviata.ro/ la Secțiunea: Rezervă-ți un loc. Succes!
Buna ziua! Cand va incepe cursul??
Cursul va fi la sfârșitul lunii mai, pe Arena Națională. Încă nu a fost stabuilită data, căci Primăria București nu și-a dat încă acordul pentru acest eveniment. Vă voi ține la curent pe acest site în legătură cu data și ora la care trebuie să fiți pe stadion. Înainte de exercițiile propriu-zise, veți fi instruiți de personal specializat. Asta presupune cursul de resuscitare, care ar putea deveni record mondial dacă se strâng cel ăuțin 12.000 de oameni. Succes!