Un cititor comenta la un articol de pe acest blog că ar merge oricând la un curs de resuscitare, dacă cineva s-ar oferi să-l inițieze. Tot cu acest prilej îmi zicea că astfel de cursuri nu sunt chiar „pe toate gardurile”, cum susțineam eu. L-am contrazis atunci, cu argumente, iar acum vă dau tuturor o veste bună.

Am găsit niște tineri studenți la medicină din Timișoara care și-au propus să transfere o parte din cunoștințele lor medicale către profesori, elevi de liceu și oricine vrea să țină în viață un om până la sosirea ambulanței.

E vorba de 34 de tineri mediciniști care predau cursuri de resuscitare și tot ce înseamnă prim-ajutor. Gratuit, în timpul lor liber. Chiar în momentul în care scriu acest articol ei sunt într-o cafenea din Timișoara, îndrumând oameni interesați să învețe ceva folositor celor de lângă ei.

Pentru a fi mai vizibili în spațiul public și pentru a putea încheia parteneriate s-au înscris în asociația Medical Students’ Association. Aici derulează proiectul „Primul ajutor în școli”. Vineri, 24 februarie, se vor afla la Lugoj, unde vor preda tehnici de resuscitare și prim-ajutor profesorilor de biologie din oraș. Pe 3 martie vor face același lucru pentru elevii Liceului Waldorf din Timișoara.

Prima lecție de resuscitare de la studenți

Despre filosofia acestui grup, mai precis despre ce-i mână în luptă pe acești tineri chiar frumoși și cât se poate de liberi, ne vorbește Daniel Raichici Luncă, cel de la care a pornit toată povestea asta.

„Suntem o grupare de tineri, încrezători, iar scopul nostru comun de a salva vieți ne-a adus împreună. Proiectul nostru din cadrul European Medical Students’ Association –Timișoara își propune să educe populația tânără (de liceu/facultate) din judetul Timiș, iar mai apoi în toată țara, în cazul situațiilor de urgență, mai precis în a acorda primul ajutor.

Măsurile de prim-ajutor, esențiale oricărui individ dintr-o societate, nu îți sunt predate în mod normal în școală, în ciuda faptului că te poți confrunta cu situații-limită în orice moment al vieții tale. De ce să fii prins nepregătit? Am decis că e timpul să facem ceva în privința asta. Și, dacă nu noi, ca studenți la medicină și totodată tineri energici, atunci cine să fie mai potrivit pentru schimbare?”, îmi spune Daniel.

Proiectul nu e gândit ca o simplă lecție sau ca o predică. Noțiunile teoretice de bază sunt esențiale, însă fiecare participant trebuie să se obișnuiască cu gândul că va trebui să facă multă practică. Ok, dar avem câteva probleme. Una se referă la faptul că mulți români nu știu să facă diferența dintre un stop cardio-respirator și un infarct.

O altă necunoscută e că nu în orice situație sunt recomandate manevrele de resuscitare. Ceea ce conduce la esența lipsei de implicare în caz de urgență: românii se tem să nu facă mai mult rău decât bine celui căzut în stradă. Cu minime cunoștințe legate de aceste afecțiuni și de manevrele de resuscitare, însă, toată această problemă dispare.

Cum recunoaștem un stop cardio-respirator și cum îl distingem de infarct?

Daniel Raichici Luncă: Stopul cardio-respirator este definit ca oprirea propriu-zisă a cordului și a ventilației pulmonare normale. Infarctul miocardic este o leziune a inimii, datorată aportului insuficient de oxigen. Practic, din anumite cauze, inima, sau o parte din ea, e forțată să lucreze fără combustibil. Rezultatul e pierderea acelei porțiuni de țesut. Infarctul poate să fie o cauză de stop cardio-respirator sau nu, în funcție de dimensiunea leziunilor.

Când se impun manevrele de resuscitare?

Daniel Raichici Luncă: Dacă pacientul e inconștient, nu are puls detectabil și nu respiră trebuie să ne asigurăm că are căile respiratorii libere, să verificăm dacă nu cumva doarme. Dacă e inconștient, respiră și are puls, nu se pretează manevra de resuscitare, ci doar așezarea în poziție laterală de siguranță și monitorizare.

Dacă e conștient, acuză dureri în piept, respirații sacadate, iar când verificăm pulsul observăm că acesta e din ce în ce mai slab, trebuie să-l întindem pe jos (ne așteptăm să-și piardă conștiența curând) și să ne apucăm de resuscitat, nepierzând astfel timp prețios. Manevrele de resuscitare efectuate la timp și corect sunt salvatoare de viață. Așadar, în afara situațiilor evident incompatibile cu viața (corp secționat, decapitări, etc.,) manevrele acestea sunt vitale.

Cum ne învingem teama de a sări în ajutorul cuiva? Foarte mulți oameni se tem ca nu cumva să nu facă rău celui căzut pe stradă.

Daniel Raichici Luncă: Cunoaștem foarte bine această teamă de a sări în ajutor. Aceasta are diverse motive: necunoașterea manevrelor de prim-ajutor, teama de a face rău, încrederea că se vor apuca ceilalți să ajute, teama de a fi dat în judecată, teama de boli, lipsa de spirit civic și lista poate continua.

Nimeni nu este obligat să acorde primul ajutor, dar este o îndatorire morală față de cei din jur. Conștiința este un imbold puternic, dar o frână și mai puternică este neștiința, de departe cea mai întâlnită cauză a non-reacției în urgență fiind necunoașterea tehnicilor.

Majoritatea cauzelor de mai sus pot fi combătute prin EDUCAȚIE. Cu un asemenea curs, am încredere că am putea face o schimbare majoră în sistem.

Dăruind oamenilor armele (știința), vor privi mai cu îndrăzneală situațiile de criză și mai lesne vor sări în întrajutorarea semenilor. Noi nu ne gândim că am avut până acum 300 de cursanți, ci ne gândim că datorită nouă avem printre noi încă 300 de oameni capabili să salveze vieți.

Cum sunt primite cursurile voastre în școli și ce obstacole întâmpinați? Ați fost refuzați vreodată?

Daniel Raichici Luncă: Cursurile sunt primite cu foarte mult entuziasm. Începând cu elevii care abia așteaptă să participe, la profesori și directori care ne invită să susținem cursul și pentru ei, că vor și ei să învețe. Întelegeți ce vreau să zic? Cererea există și este acerbă. Oferta e destul de săracă.

De aceea, încercăm să schimbăm ceva. Piedici nu aș putea spune că am întâlnit. Poate doar că unii elevi mai pleacă de la cursuri în ultima oră. Pe bună dreptate, cursul nostru durând patru ore și nu toți au disponibilitatea să stea atât, deși ar vrea. Sunt curios care materie predată în școli ar mai putea ține 35 de elevi timp de patru ore numai ochi și urechi la cel care le vorbește.

Să-i cunoaștem pe câțiva dintre cei 34 de voluntari care îi învață pe alții cum se face corect resuscitare! Pe ei în găsiți AICI!

Laura Vîlcu te învață resuscitare

„Eu altceva în afară de medicină nu știu. Știu de ce a folosit Einthoven pentru prima undă a EKG-ului, dar nu știu când sunt alegerile. Nu ies niciodată din casă, merg numai la cursuri, stagii și gărzi. Prietenii mei sunt tratatele și atlasele de medicină, pe cei pe care îi aveam înainte să intru la facultate îi mai întâlnesc din când în când la spital. Am selfiuri doar din bibliotecă și pe Instagram pun numai citate din reprezentanții Ministerului Sănătății.”

„Simțul umorului l-am excizat ca pe-o tumoră malignă și, astfel, nu mai pot vorbi decât foarte serios. Trăiesc numai cu cafea, energizant și MemoPlus. Ideea mea de destindere e călcatul halatului și al uniformelor de spital. În fiecare seară. Nu citesc nimic altceva în afară de articole științifice, pe care le și corectez gramatical pentru distracție (editorii jurnalelor medicale mă iubesc). Dorm foarte puțin, ca să am mai mult timp de învățat, și-atunci numai cu capul pe carte.”

Stana Nicoleta Iustilă

„Iubesc oamenii veseli și optimiști, care îndrăznesc să lupte pentru a-și realiza visul, indiferent de circumstanțe, dar nu indiferent de consecințe, care te inspiră și te motivează să le urmezi exemplul, care nu sunt egoiști sau nepăsători la necazurile celorlalți. Ne dorim ca prin intermediul proiectului Primul ajutor în școli să vedem în fiecare dintre voi omul vesel și optimist, de care comunitatea are nevoie!”

Alexandra Höcher

„Oamenii au nevoie de siguranță, siguranța unei zile mai bune, siguranța unui trai mai bun, siguranța unui sistem mai bun, siguranța ca se află „în siguranță”. Să fii pasiv este doar un lucru ordinar; să te implici activ față de oamenii din jur este un lucru extraordinar. Când am ales sa fiu voluntar am făcut-o pentru că lumea are nevoie de „mai bine”. Prin implicare în societatea în care trăim putem să lăsăm o urmă mică, dar cu o însemnătate uriașă.”

„Primul ajutor în școli este un proiect conceput cu speranța ca oamenii să conștientizeze că lucrurile pot fi inopinate, iar uneori secundele înseamnă enorm. Doar gândul că viața ar putea sta în mâinile tale este copleșitor, dar realitatea este cu totul alta. Cunoștiințele minime despre primul ajutor pot face diferența atunci când secundele contează.”

Robert Mariași

„Sunt de părere că atât timp cât ne considerăm oameni, relațiile interumane ne caracterizează, iar eu am norocul să fiu înconjurat de persoane cu care împărtășesc aceleaşi interese și cărora le pot oferi puțin din cunoştinţele mele.”

Maria Köteles

„Sunt Maria, am 21 de ani și sunt studentă la Medicină. M-am simtit puțin rătăcită câțiva ani, dar nu am renunțat niciodată să caut un drum în viață care să mă facă fericită.

Ce s-a întâmplat în data de 8 decembrie 2016? Ei bine, a fost ziua în care am simțit că, după atâta timp, în sfarșit sunt pe drumul acela demult căutat. A fost, de asemenea, ziua în care am mers la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara și, împreună cu niște oameni faini, am avut ocazia să-i învățăm pe elevii curioși cum să ofere primul ajutor.

În timp ce făceam câteva poze colegilor mei care instruiau copiii, mi-am dat seama cât de mult mă bucur că pot face parte din acest proiect și cât de plăcut este să înveți oamenii să ajute alți oameni.”

Citește și: 

Cum să mori de stop cardio-respirator la metrou cu o mie de oameni lângă tine

Curs de resuscitare. De ce nu e o tragedie că n-am intrat în Cartea Recordurilor