Viitorii actori ai României au fumuri în cap

Credit foto: Davide Ragusa/UNSPLASH

Share This:

La propriu au sigur, metaforic nu ne putem pronunța. Probabil că o să-mi iau mult hate pentru textul ăsta, dar n-ar fi pentru prima dată, așa că n-o să mă dezic de mine de dragul unor vorbe de alint.

Treaba stă cam așa: viitorii actori ai României, și regizori, scenariști și ce profesii liberale și artistice se mai coc acum la UNATC, au fumuri în cap. Cum așa? Păi uite așa, că n-am știut cum să descriu altfel faptul că se fumează pe rupte pe holurile acestei distinse instituții.

Am fost de curând la UNATC – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, și am rămas puțin interzis când i-am văzut pe studenți fumând în curtea instituției. Eu știu că UNATC e instituție de învățământ și că, potrivit legii, fumatul nu e permis nici măcar în curte.

Șocul cel mare l-am avut când am intrat în clădire, unde m-a izbit un puternic miros de țigară. Am șerpuit pe holuri, preț de câteva minute, printre recuzite de examen până am dat peste un grup de studenți, cel mai probabil din anii I și II, care băteau un cui într-o încăpere de dimensiunea unei bucătării de bloc mai generoase.

Erau vreo 15 și a trebuit să mă strecor printre ei, ca în gară, ca să ajung în alt hol care dădea într-un corp de clădire unde aveam eu treabă. Nu i-am fotografiat pentru a nu-i expune în public fără acordul lor (GDPR, remember?).

Nu era chiar o atmosferă de birt, dar te simțeai sigur ca în Gara de Nord în așteptarea trenului. Erau și sticle de răcoritoare pe acolo, mucuri de țigară, pachete de țigarete aruncate pe la colțuri. Acum începe să semene a birt.

Însă, de-a dreptul confuză a fost prezența a două afișe care transmiteau mesaje total diferite. Unul, plasat pe ușa de la intrare (în această încăpere), spunea că fumatul este interzis în toată instituția și că zona este monitorizată video. Al doilea, plasat în interiorul camerei, le atrăgea atenția ocupanților să nu mai arunce chiștoace pe jos. Cum naiba?

Ce spune conducerea UNATC

În urma unei solicitări transmise prin intermediul adresei de e-mail, conf. univ. dr. Alexandru Sterian, prorector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, a declarat că a fost demarată o anchetă internă pentru a clarifica această sesizare. Iată mai jos răspunsul complet!

În primul rând dorim să vă mulțumim pentru sesizarea dvs. prin care ne aduceți la cunoștință posibile fapte ce pot constitui abateri disciplinare. În urma acestei sesizări a fost deja luată decizia începerii unei anchete interne care are ca obiect acest incident.

În legătură cu aceste fapte, așa cum în mod corect ați sesizat, instituțional au fost luate măsurile preventive necesare, respectiv amplasarea semnelor de avertizare cu privire la interzicerea fumatului în acele spații. Încălcarea regulilor fac obiectul unor proceduri interne care au fost deja demarate. Cu toate acestea, nicio sancțiune nu poate fi aplicată în lipsa probelor și a acordării drepturilor la apărare persoanelor implicate.

Ne exprimăm regretul pentru acest disconfort și vă asigurăm ca nerespectarea legii și a regulamentelor interne nu este o conduită tolerabilă”, se arată în răspunsul semnat de conf. univ. dr. Alexandru Sterian.

În trecut am semnalat și asta și mulți m-au condamnat. Vă veți întreba de ce o fac în continuare, iar răspunsul e simplu: cred în această lege și în dreptul celor care nu fumează de a nu inhala fumul de țigară.

Cred că vom avea o țară ca „afară” doar dacă vom respecta regulile pe care nu le încălcăm acolo. Și mai cred că fiecare trebuie să ne schimbăm și să respectăm alegerile celor din jur, cum ar fi și dreptul la o viață fără fum.

Credit foto: Davide Ragusa/UNSPLASH

Te-ar mai putea interesa:

Be the first to comment on "Viitorii actori ai României au fumuri în cap"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.