Vreau s-ajung și eu într-un azil de bătrâni ca ăsta!

Credit foto: washington.providence.org

Share This:

Am auzit că nu-i o fericire să ajungi la azil în România, când bătrânețea te-a cocoșat. Nici dacă te cheamă Mama Zina și te duc copiii într-un stabiliment mai mult decât decent. Dar, într-un final, cu toții ar trebui să ne mutăm viața într-un azil de bătrâni, fiindcă nici un om sănătos la cap (acum) nu dorește să fie o povară pentru copiii lui, atunci.

Și, dacă tot sunt de acord cu o astfel de viață, aș vrea să ajung într-un azil de bătrâni ca Providence Mount St. Vincent din Seatle. De ce? Vă explic îndată!

Ce înseamnă să trăiești într-un centru de bătrâni? Familia te duce departe pentru a nu fi un impediment pentru ai tăi și să beneficiezi de toată grija pe care nu o poți avea acasă. Știu. Românii sunt reticenți la acest soi de îngrijire și preferă să se chinuie tot restul vieții, bătrâni și activi, de dragul iubirii de aproapele lor.

Ce-ți lipsește cel mai mult, ca vârstnic, dacă trăiești într-un azil de bătrâni? Căldura familiei? Zâmbetele nepoților? Mâncarea gătită de acasă? Cred că, mai degrabă căldura sufletească a oricărui om bun. Iar administratorii centrului de vârstnici din Seatle au rezolvat cum nu se poate mai bine asta.

Providence Mount St. Vincent nu e doar un azil de bătrâni. Centrul,  manageriat de o fundație, face parte dintr-un complex de îngrijre a persoanelor vulnerabile care deține și o aripă dedicată creșterii copiilor preșcolari.

Oricăror copii preșcolari. De cinci ori pe săptămână, copiii interacționează cu vârstnicii de la azil, petrec timp cu ei, mănâncă împreună, se joacă, pictează, colorează. Ei sunt nepoții de împrumut pentru vârstnicii de aici.

Credit foto: washington.providence.org

Rezultatul acestei interacțiuni este remarcabil. După ce studiile au arătat că 43% dintre bătrânii din SUA se izolează complet după pensionare, fiind predispuși la depresie și probleme de sănătate mintală, programul inițiat de Fundația Mount St. Vincent a schimbat complet optica în ceea ce privește îngrijirea bătrânilor în centre specializate.

Activitățile pe care le desfășoară cu cei mici le-au îmbunătățit vârstnicilor sănătatea mintală și starea psihică, le-au sporit stima de sine și sentimentul unei vieți independente. Mai mult, bătrânii cu probleme de demență au înregistrat progrese uluitoare în ceea ce privește nivelul de agitație.

Viața unui azil de bătrâni, subiect de film

Regizorul Evan Briggs a spus lumii întregi povestea de succes a centrului de vârstnici Mount St. Vincent în filmul documentar The Growing Season. Filmul, lansat în 2017, se concentrează pe acest incredibil mix de îngrijire, care asigură o viață mai bună și adulților, și celor în devenire. Documentarul surprinde felul în care se dezvoltă relațiile dintre cei aflați pe final de viață și cei care abia o încep.

Da, vreau să ajung și eu într-un azil din ăsta, aici în România. Și nu-mi spuneți că nu e posibil! Primăriile din această țară ar putea uni cele două tipuri de îngrijire; centrele pentru vârstnici administrate de autoritățile locale ar putea primi în orice zi copiii aflați în îngrijirea direcțiilor de protecția copilului.

Nu mai există orfelinate în România, dar sunt destule centre de îngrijire a minorilor, case de tip familial etc. Combinând aceste două tipuri de îngrijire ai putea aduce bucurie și vârstnicilor, și copiilor.

Be the first to comment on "Vreau s-ajung și eu într-un azil de bătrâni ca ăsta!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.