Vrei să studieze în străinătate? Trimite-l într-o tabără de vară ca să vadă cum se face școală afară!

Credit foto: kingsbruton.com

Share This:

Nu cunosc prea mulți părinți care să nu fi cochetat măcar cu ideea de a-și trimite copiii la studii în străinătate. Trăiesc cu impresia că oriunde în lume se face școală mai bine decât la ei în țară și nu sunt foarte departe de adevăr. Puține universități din România sunt recunoscute la nivel mondial pentru calitatea procesului de învățământ, iar unele dintre ele abia dacă se pot lăuda cu performanțe pe plan local. E o realitate tragică a vremurilor pe care le trăim, căci ce poate fi mai falimentar pentru o țară decât să fie incapabilă să-și pregătească tinerii pentru a deveni liderii și oamenii de succes de mâine?

Așa că, nu din fiță, ci dintr-o disponibilitate financiară confortabilă, unii și-au permis luxul instruirii copiilor lor încă din primii ani ai deceniului 9. Din fericire, studiile în afara țării au devenit accesibile mai multor români după 2000, și asta nu pentru că taxele s-ar fi redus, ci pentru că tot mai mulți conaționali au înțeles că viitorul copiilor lor merită tot efortul de care sunt capabili. Ei, dar ce înseamnă să studiezi în străinătate? În primul rând vorbim de valori complet diferite, alt stil de învățare și predare, modalități noi de evaluare a cunoștințelor și, mai ales, o perspectivă mult mai clară a carierei după terminarea studiilor. În Germania, spre exemplu, studiezi ceea ce se cere pe piața muncii, nu doar ceea ce ai visat tu în copilărie.

Pentru a cunoaște îndeaproape sistemul educațional dintr-o țară străină, trebuie să iei contact cu realitățile acestuia. Documentarea pe internet sau sfaturile cunoscuților nu țin loc de învățătură, așa că cel mai bine e să aplici planul B. Copilul tău trebuie să treacă prin experiența unor tabere de vară, organizate în fiecare an în universități sau licee de prestigiu din afara țării. Aceste tabere nu sunt doar locuri de vacanță pentru adolescenții care își fac planuri de viitor, ci și adevărate rampe de lansare către învățământul de prim rang.

Ce face copilul tău într-o tabără educațională

De obicei, taberele educaționale sunt organizate în campusurile liceelor și universităților de prestigiu și au ca scop familiarizarea străinilor cu sistemul educațional la care vor să adere. Adolescenții sau studenții din România care vor să-și continue studiile în afara țării pot înțelege acum ce rigori are sistemul de învățământ din afară, care este nivelul lor de pregătire și unde trebuie să ajungă, cum e viața în campus, care e atmosfera într-o școală în care învață copii din toată lumea.

Unul dintre cei mai căutați organizatori de tabere educaționale de la noi din țară este IntegralEdu. Compania are o experiență de peste 24 de ani în pregătirea adolescenților și studenților români pentru admiterea la universitățile de marcă din Europa. IntegralEdu oferă cursuri de limbă engleză, consultanță în alegerea instituțiilor de învățământ acreditate de afară, orientare profesională și, bineînțeles, acces la tabere de vară în Marea Britanie, Franța, Germania, Elveția, SUA, Spania, Portugalia. Informații despre toate taberele educaționale găsiți pe site-ul edutabere.ro.

Pe durata acestor tabere, care se încadrează între două și patru săptămâni, copilul tău va avea acces la cursuri specializate predate în limba oficială a țării în care se află (engleză, franceză, germană). La finalul lor, el poate susține un test, în vederea obținerii unor certificări care sunt valabile la nivel european. Pentru liceenii care știu sigur că vor continua studiile în afara granițelor țării lor, se organizează sesiuni de pregătire pentru admiterea la facultate. Aici, adolescenții își exersează și îmbunătățesc cunoștințele de limbă, atât în scris, cât și vorbit.

Cursurile includ, negreșit, referiri la istoria și cultura statului în care se află școala, pentru ca participanții la tabere să se familiarizeze cu mediul în care, poate, vor învăța în următorii patru-cinci ani. Schimbul de experiență dintre cursanți va fi extrem de plăcut și util tuturor.

Unele instituții de învățământ vin cu sesiuni de dezbatere, negocieri și studii de caz, în care cursanții își testează și îmbunătățesc abilitățile de comunicare și de susținere a ideilor, liber, fără constrângeri de orice natură. În general, aici se pune accent pe dezvoltarea abilităților de gândire critică și de argumentare a propriilor opinii pe subiecte de interes.

Pe lângă cursuri, copilul tău se va putea implica în planificarea, organizarea și implementarea de evenimente de însemnătate pentru școala respectivă. Un bal sau un moment aniversar, de exemplu.

Latura recreativă a taberelor va fi, poate, cea mai apreciată de cursanți. O tabără educațională nu este un „câmp de luptă”, care se rezumă doar la studiu, ci și un prilej de a petrece timp liber într-un mod plăcut. Astfel că vizitarea obiectivelor turistice ale centrelor universitare vizate sunt pe agenda de lucru a organizatorilor. Toate centrele care găzduiesc tabere de vară organizează excursii tematice, petreceri, plimbări cu barca, activități sportive.

Tabără educațională la King’s School, Bruton (Marea Britanie)

King’s School e o instituție de învățământ cu tradiție în Marea Britanie, situată în orășelul Bruton, regiunea Somerset (sud-vestul Angliei). De aici se poate ajunge la Londra în două ore, cu mașina. A fost fondată în 1519 de trei localnici renumiți – Richard Fitzjames (episcop al Londrei), sir John Fitzjames (devenit ulterior președinte al Curții King’s Bench) și dr. John Edmundes (cancelar al catedralei Sf. Paul din Londra).

În prezent, școala are 350 de elevi, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, atât fete cât și băieți. Însă, fetele au fost acceptate în program abia în anii 60. Azi, King’s School are trei “case” de fete (vezi detalii despre sistemul de case din învățământul britanic).

Credit foto: Kings Bruton via Flikr

O școală cu o asemenea tradiție este locul perfect pentru desfășurarea unei tabere de vară. Iar programul pe care îl propune orgnizatorul ei la King’s este mai mult decât tentant. Tabăra are o durată de două, trei sau patru săptămâni și se desfășoară în perioada 9 iulie – 6 august. Sunt acceptați adolescenții cu vârste între 12 și 17 ani.

Toate cursurile includ 20 ore de limbă engleză, pe săptămână, și două ore de pregătire specializată, în patru după-amieze din săptămână. Aceste activități se aleg în prealabil, astfel că în fiecare săptămână se poate opta pentru o activitate diferită. La cerere, cursanții pot susține testul pentru obținerea certificatului Trinity Exam in Spoken English, pe 28 iulie.

  • Pregatire pentru testul IELTS (9 – 30 iulie). Include cele patru componente ale modulului academic IELTS. Taxa de susținere a testului nu este inclusă în prețul cursului.
  • Pregătire pentru universitate (15-17 ani) – (9 iulie – 6 august). Programul este destinat elevilor care doresc să-și continue studiile la o universitate britanică sau americană. Se exersează engleza scrisă și vorbită, punându-se accentul pe cunostințele culturale.
  • Organizare de evenimente. În cadrul acestui curs, elevii participă la planificarea, organizarea și implementarea unor evenimente importante în școală.
  • Muzică clasică. Cursul include noțiuni de teorie muzicală, antrenarea auzului, compoziție, participarea în ansambluri muzicale.
  • Artă culinară. Pregătirea și servirea mâncării, cursanții primesc sfaturi pentru o alimentație corectă, despre eticheta în timpul mesei etc.
  • Teatru. Lecțiile sunt ținute de profesioniști și includ mimică și mișcare, actorie, exerciții de voce și dicție.
  • Etichetă. Cursul include aptitudini pentru vorbitul în public, comportament în diferite situații sociale, maniere moderne, îmbrăcăminte.
  • Jurnalism. Sunt exersate abilitățile de scriere și corectare, se studiază stilul jurnalistic și se pregătește ziarul școlii.
  • Fotografie. Include exersarea abilităților fotografice, alegerea corectă a echipamentului tehnic, prelucrarea, prezentarea și afișarea fotografiilor.
  • Echitație. Lecțiile se desfășoară în incinta bazei ecvestre din apropiere. Cursanții învață diferite stiluri de echitație și noțiuni despre îngrijirea cailor. Cursul este potrivit și pentru începători.
  • Aventuri. Programul este potrivit pentru băieți și fete cu o condiție fizică bună și este susținut de profesori experimentați. Activitățile se desfășoară cu precădere în aer liber.
  • Academia de rock. Cursanții învață teorie muzicală, să scrie piese și să muncească într-o formație.
  • Sport si distracții. Programul include diferite sporturi și activităti distractive în fiecare după-amiază. Acesta nu e ținut de instructori profesioniști, ci este monitorizat de personalul școlii.

Toate detaliile despre tabăra educațională de la King’s School, Bruton le găsești accesând acest link. Vezi AICI ce fac elevii de la King’s School din Bruton în timpul anului școlar!

Excursii

Miercurea au loc excursii de o zi în Oxford, Wells, Bath, Bristol și la un parc de distracții. Sâmbăta se vizitează orașele Glastonbury și Bath și peșterile Wookey Hole. Se merge la film, la un IMAX cinema, și se organizează plimbări cu barca. Contra cost, se oferă și excursii de două zile (de vineri după-amiaza până duminică seara), cu cazare, pensiune completă, toate taxele de intrare incluse și însoțitor:
– 14 – 16 iulie – Cultural London
– 21 – 23 iulie – Sightseeing London
– 28 – 30 iulie – Shopping în Londra

Detalii despre această experiență și despre celelalte tabere educaționale găsiți pe www.edutabere.ro.



Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.