Am mers cu Uber. Mi-au trebuit multe luni să încerc acest nou serviciu de transport, fiindcă m-am temut că o să-mi iau țeapă. Acum că știu cu ce se mănâncă, pot să spun că nu e ceea ce pretinde. Uber nu e un serviciu de „car sharing”, ci unul de taximetrie în toată regula. Nu înțeleg cum au reușit să „fenteze” legea care le interzice șoferilor fără atestat de transport persoane să efectueze curse pe bani. „Car sharing” înseamnă că mai mulți oameni, printre care și posesorul mașinii, împart costurile care le presupune deplasarea dintr-un punct A într-un punct B. La Uber nu se întâmplă așa, șoferii lor nu împart cu mine nimic, ci pretind bani pentru a mă duce la serviciu, la fel cum fac taximetrele.

Acest serviciu nu va duce la reducerea numărului autovehiculelor aflate în circulație într-o zi, cum se laudă cei de la Uber, pentru că nu se adresează celor care au mașini, ci tocmai celor care nu dețin un mijloc de transport personal. Așadar, clienții lor sunt cei care merg de obicei cu transportul în comun sau cu taximetrul, cu care concurează pentru aceeași bucățică de cașcaval. Împărțirea costurilor cu transportul înseamnă că eu, care am un autoturism, dau sfoară în țară pe Internet sau prin alte canale de comunicare că sâmbătă plec la mare și că am trei locuri disponibile în mașină. Cine plănuiește să facă baie în mare în aceeași zi e invitat să mi se alăture, nu înainte de a fi de acord să suporte o parte din costurile de achiziție a carburantului. Dacă vorbim despre „car sharing”, atunci băieții ăștia și băieții ăștia chiar oferă un astfel de serviciu. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Iată ce-mi place și ce mă enervează la Uber.

Ce-mi place la Uber

1. Tarife apropiate de cele practicate de companiile de taximetrie. Deși cei de la Uber merg, oficial, pe tariful minim al taximetriștilor din București (1,39 lei/km), acesta poate crește în situația în care cererea de mașini este mai mare decât oferta. Chiar și așa, nu plătești mai mult decât cer cei de la Taxi 2000, care au riscat ridicând prețul călătoriei la 1,75 lei/km. La Uber, care activează momentan doar în București, tariful pe kilometru e mai accesibil decât cel practicat de firmele de taximetrie din provincie.

2. Confort sporit și mașini care nu depășesc 7 ani vechime. Una dintre pretențiile celor de la Uber când își recrutează șoferii-colaboratori e ca aceștia să dețină autovehicule cât mai noi (nu mai vechi de 7 ani). Toate mașinile cu care am fost eu până acum erau îngrijite și confortabile, nu miroseau a tutun și nu-ți era scârbă să de așezi pe banchetă.

3. Nu strâmbă nimeni din nas că traseul e prea scurt. Afirmație pe jumătate adevărată, dar tot se susține, căci nu te întreabă nimeni unde mergi, de ce atât de aproape. În cazul în care cursa este, într-adevăr scurtă, ți se impută 6 lei (tarif cursă minimă).

4. La naiba cu bacșișul! La Uber, nu mai sunt nevoit să contribui la bunăstarea șoferului lăsând bacșiș. Am pierdut numărul taximetriștilor care mi s-au plâns cât de greu se descurcă ei, ce bani puțini fac pe zi, cât îi costă dispeceratul și cum îi jecmănesc patronii. Păi, luați-vă, nene, mașinile și faceți-vă șoferi Uber! Aici câștigați 80% din prețul cursei.

5. Șoferii Uber vin la timp. Când ți se spune că mașina e în drum spre tine și că aceasta ajunge în 5 minute, șoferul se ține de cuvânt. În plus, poți vedea pe hartă (din aplicația telefonului mobil) cum se apropie de punctul de întâlnire.

6. Uber te penalizează doar dacă ești mârlan. Serviciul are o taxă de penalizare în valoare de 6 lei, în cazul în care faci comanda, dar apoi refuzi cursa. Personal am fost nevoit să anulez o cursă, pe care am comandat-o din greșeală (voiam o mașină electrică, pusă la dispoziție gratuit într-un weekend de Uber, pentru testare). Le-am explicat pe e-mail că nu am refuzat cursa cu intenție și au retras penalizarea.

7. Oferă din când în când curse gratuite. Săptămâna trecută am fost recompensat cu o călătorie gratuită, în valoare de cel mult 30 de lei. Mi s-a oferit un termen pentru a beneficia de ea (trei zile). Nu-mi dau seama dacă ofertele astea sunt pentru clienții fideli (nu mă număr printre ei) sau e o strategie de a te impulsiona să folosești serviciul.

8. Primesc întotdeauna chitanță pentru banii plătiți pe cursă. Fiindcă plata se face exclusiv cu cardul bancar (banii îți sunt luați din cont la terminarea cursei, după ce, în prealabil, le-ai pus la dispoziție numărul cardului), nu primești chitanță sau bon fiscal de la șofer. Chitanța vine pe e-mail, negreșit.

9. Pot da voturi șoferului. La finalul cursei mi se cere să apreciez sau să penalizez șoferul care m-a transportat (de la 1 la 5 stele). Șoferii care înregistrează o medie a voturilor sub 4,5 stele sunt luați la întrebări de cei de la Uber. Dacă în interval de o săptămână nu-și îmbunătățesc calificativul, sunt puși pe liber.

10. Muzica mea în mașinile lor. La Uber mi s-a respectat (până acum) dreptul de a asculta ce muzică vreau. Dacă am cerut liniște, șoferii au renunțat la plăcerea lor de a asculta o melodie la radio pentru a-mi face pe plac. Acest lucru mi s-a întâmplat foarte rar în taximetre.

Ce mă enervează la Uber

1. Taximetrie mascată. Cum am spus la începutul articolului, serviciul acesta se apropie de conceptul „car sharing” la fel cum semăn eu cu George Clooney. Adică, deloc. E taximetrie pură, mascată de o campanie de PR foarte bună. Pe mine, ca și consumator, nu mă deranjează foarte tare, atâta vreme cât ajung unde vreau la un tarif cinstit. Însă este incorect față de operatorii de transport de persoane, cărora li se cer nenumărate documente și taxe pentru a face bani din această activitate.

2. Nu știi cu cine călătorești. Când te urci într-o mașină Uber nu știi cine este cel care te conduce acasă sau la serviciu. Nu știi dacă are experiența necesară efectuării unor astfel de curse. Mai mult, șoferul nu are nici o răspundere față de tine în caz de accident rutier, lucru care nu se întâmplă în ceea ce privește firmele de taximetrie. Deși li se cere cazierul auto și cel judiciar la înregistrare, șoferii Uber nu trebuie să facă dovada experienței în condus și nici nu sunt obligați să-și facă un test psihologic.

3. Nu poți opri „aparatul de taxare”. Mașinile Uber nu au un aparat de taxare clasic, ci un contor de kilometri parcurși (și costul acestora) disponibil în aplicația de pe telefon. În cazul în care cursa este blocată temporar de un eveniment independent de voința ta sau a șoferului (ambuteiaje, accidente rutiere, lucrări în carosabil), dar vrei să mergi mai departe, nu poți pune „pauză”. Taxatorul va rula în continuare, până când alegi să închei cursa. Un exemplu ar mai mai edificator. La prima mea călătorie cu Uber, un șofer grăbit a lovit mașina celui care mă transporta. I-am cerut șoferului să oprească aplicația, pentru a nu plăti cât timp fac ei schimb de numere de telefon și completează constatarea amiabilă. Nu s-a putut, iar eu am nevoit să aștept vreo 6-7 minute, pe banii mei, până se înțeleg cei doi.

4. Mai multe mașini și mai multă poluare. Chiar dacă pe unii i-au convins că serviciul lor va duce la reducerea numărului de autovehicule de pe străzi, americanii de la Uber blufează. Afirmația că mai mulți oameni, din zone diferite, ar putea folosi același vehicul pentru a ajunge la serviciu, este un „bullshit” total. Aș vrea să văd pe cineva din Militari care comandă un Uber și care se gândește să mai ia cu el un prieten din Drumul Taberei sau Rahova, cu care are traseu comun. Comenzile sunt, mai degrabă, individuale, și sunt făcute de oameni care folosesc, de regulă, taxiul sau RATB-ul ca mijloc de transport. Cei care au mașini, nu le vor lăsa acasă pentru a merge cu Uber (cum, de altfel, nu merg nici cu taxiul). Iată de ce numărul mașinilor aflate în trafic va crește, pentru că Uber va beneficia de clienți din zona pietonilor, nu din cea a șoferilor.

5. Bani neimpozitați. Dacă americanii de la Uber și-au creat o subsidiară în România, care gestionează toate contractele de colaborare și relația cu instituțiile statului român, șoferii Uber nu există în evidențele contabile ale Fiscului. Ei nu plătesc impozite pentru veniturile încasate, deci fac bani la negru.

Later edit: șoferii parteneri Uber și-au făcut societăți comerciale sau PFA-uri, prin care justifică sumele încasate de la clienții lor.