Nu cred că există om pe planetă care să nu-și amintească cu plăcere de anii aceia nebulburați ai copilăriei. A mea a fost una normală, cu bune și cu rele. Dacă fac apel la memorie, primul lucru la care mă întorc este mereu același: sărutul pe gură al Marcelei, în clasa a V-a. Asta mai pot să fac acum, dar sunt vreo zece chestii după care tânjesc și nu sunt prea sigur că le voi mai putea face vreodată. Iată-le!

1.Să mă bucur de duminicile în familie. Era un ritual, frate. Duminicile erau, parcă, ceva sfânt, chiar dacă nu aveau nici o încărcătură religioasă. Eram cu toții acasă, în jurul mesei din curte sau la iarbă verde, și era al naibii de bine. În copilărie, chiar dacă o parte am petrecut-o în comunism, duminica era specială pentru ciocolata de casă pe care ne-o făcea mama. Și nu lipsea niciodată la sfârșit de săptămână.

2.Să-mi petrec după-amiezile în corcodușul bătrân din fundul grădinii. Da, acela era locul meu magic, unde mă refugiam după cursuri și unde adormeam adesea. Fiind un pom strașnic de bătrân, avea niște crengi aproape cât trunchiul meu, deci nu era o problemă să mă întind la înălțime.

3.Să spun „NU”. Am observat la mulți copii din ziua de azi că spun foarte des „NU”, indifirent ce le propui. Și mi-am amintit că în copilărie am spus și eu adesea „NU”. Era un soi de a le spune celor mari eu dețin controlul sau eu decid asta. Azi nu mai pot spune atât de mult „NU”, promit mult, dar fac puțin, deși nu-mi propun să-mi încalc cuvântul. Ar trebui să redescopăr plăcerea de a spune „NU”.

4.Să visez cu ochii deschiși și să fiu absolut convins că totul se va împlini. Acum visez mai puțin cu ochii deschiși, dar tot cred că multe lucruri se pot împlini.

5.Să merg la teatru de păpuși. Era un mod foarte plăcut de a visa la eroi pozitivi și povești frumoase, cu final fericit. Când eram copil mergeam săptămânal să văd un astfel de spectacol. Din fericire, am redescoperit teatrul de păpuși și spectacolele pentru copii din postura de părinte, grație fiului meu, care adoră artele frumoase. Însă el preferă spectacolele Operei Comice, care (îți vând un pont) sunt la mare căutare în această perioadă. Din 29 mai și până pe 3 iunie, instituția este gazda Festivalului Opera Comică. Piesa de rezistență este spectacolul Sunetul Muzicii, care are premiera pe 1 iunie. Detalii despre evenimentul care marchează 20 de ani de activitate a Operei Comice găsiți AICI. Bilete disponibile la fiecare spectacol din perioada 29 mai-3 iunie 2018 găsiți AICI. Grăbiți-vă, locurile sunt limitate!

6.Să nu fac nimic toată ziua și să nu simt cum îmi trece timpul. Azi cred că sufăr de un fel de timp.

7.Să merg la pescuit, dar nu ca să prind pește, ci să fiu doar eu cu mine. Robert de Niro are o replică senzațională într-un film celebru, care sintetizează, dacă vreți, ceea ce simțeam de multe ori în copilărie: I wanna be alone with my own self.

8.Să hrănesc porcii. Locuind mulți ani la curte, ai mei creșteau, pe lângă alte orătănii, cel puțin doi porci. E o chimie între mine și acest animal, pe care, în toată tâmpeala lui, îl consider unul dintre cele mai sincere din lume. Am devenit gurmand petrecând ore întregi pe zi urmărind godacii cum mănâncă. E inutil să spun că sufeream cumplit de Ignat, când avea loc masacrul porcilor.

9.Să mă îndrăgostesc de premianta clasei. Da, ăsta era targetul meu în copilărie. Căutam cele mai bune și mai inteligente fete, indiferent de clasă, pentru că îmi plăcea compania persoanelor de sex opus sclipitoare. Atunci, ca și acum, credeam că doar femeile inteligente sunt capabile să înțeleagă complexitatea vieții și să ne completeze pe noi, bărbații.

10.Să înot în râu la asfințit și să nu-mi pese dacă începe să plouă. De fapt, scăldatul e mai cool când plouă, fiindcă apa în care te îmbăiezi devine mai caldă decât cea care pică din cer. Poate, oare, cineva să-mi dea așa ceva? Măcar de ziua mea…