Majoritatea celor care nu locuiesc în București privesc acest oraș ca pe un El Dorado. Deși m-am străduit de multe ori să înțeleg rostul mutării mele aici, nu am găsit decât motive pentru care ar trebui să plec din acest cazan în clocot.

Cei din provincie, care încă mai cochetați cu ideea unei „cariere” sau unui trai îmbelșugat în orașul lui Bucur, țineți cont de câteva ponturi care v-ar putea ajuta să luați decizii mai înțelepte în ceea ce privește viitorul vostru. Iată de ce Bucureștiul este un oraș în care e imposibil să locuiești.

POLUARE

Cuvântul „poluare” nu mai sperie pe nimeni dacă nu e însoțit de cifre grăitoare. Vreți câteva? Ok. Studiile realizate de organizațiile neguvernamentale de la noi, neconfirmate însă de autoritățile cu răspundere în domeniul protecției mediului, arată că în capitala României sunt peste 400 de tone de praf pe kilometru pătrat.

Când vorbim de praf ne referim la particule minuscule, solide sau lichide, denumite PM1, PM2,5, PM10, rezultate din arderea combustibililor (trafic), activitatea industrială, centralele termoelectrice.

Prin expunere îndelungată la emisii nocive care depășesc valorile recomandate locuitorii capitalei pot suferi de astm, boli cardiovasculare, cancer pulmonar și moarte prematură. Concentrațiile de particule nocive nu trebuie să depășească 50 micro grame/metru cub (media zilnică).

Dacă totuși se înregistrează depășiri ale acestor cote, ele nu trebuie să aibă loc de mai mult de 35 de ori într-un an. Comisia Europeană a avertizat recent Bucureștiul că la noi valorile sunt depășite și de 40-45 de ori pe an. Ceea ce a determinat forul european să demareze procesul de infringement asupra României.

Procedura de infringement presupune atenționarea unui stat membru UE că nu s-a înscris în termenele convenite cu Uniunea Europeană în ceea ce privește indicatorii de mediu, urmată de deschiderea unui proces la Curtea de Justiție a UE. În urma acestuia, statul vizat este sancționat cu amenzi usturătoare, care vor fi achitate de la buget, deci din banii noștri. Amenzile sunt de ordinul a zeci de milioane de euro.

TRAFIC INFERNAL

Se zice că cine dă examen pentru permis în București, și-l ia, are șanse mai mari să devină un șofer bun. Nu cred că acest aspect e un reper. Însă, atunci când ajungi șofer în acest oraș și conduci zilnic îți cam piere pofta de șofat. De fapt, întregul oraș e paralizat dimineața, între orele 7.30 și 10.00, și după-amiaza, între orele 17.00 și 19.30.

Astea sunt orele de vârf, când clasa muncitoare (cu sau fără autoturism) pleacă spre serviciu și când se întoarce acasă. Eu muncesc în Pipera, într-o zonă de birouri care s-a dezvoltat mai rapid decât rețeaua publică de drumuri.

Eu și colegii mei nu putem pleca spre casă mai devreme de ora 20.00. Străzile care duc spre centru sunt supraaglomerate. Și acest lucru e valabil în aproape orice colț al orașului la terminarea programului de lucru. La sfârșit de săptămână, când trag linie, constat că petrec mai mult timp cu colegii, la serviciu, decât cu propria familie. Și nu pentru că sunt cocoșat de muncă, ci pentru că aglomerația de pe străzi mă împiedică să ajung acasă la o oră rezonabilă.

COSTUL LOCUIRII

Dacă ești locuitor al acestui oraș plătești de două ori mai mult decât în orice altă parte, pentru un apartament cu două sau cu trei camere, pentru singurul motiv că e situat în București. Deși locuințele s-au devalorizat considerabil față de perioada de boom imobiliar, tot sunt departe de prețul lor real.

Proprietarul unui apartament cu patru camere și-a scos recent locuința la vânzare la prețul de 175.000 de euro. Doar pentru că e situată într-o zonă „ultracentrală”. Cu toate acestea, apartamentul nu are nici un fel de îmbunătățire, e situat la etajul 5 din 8 și e racordat la sistemul centralizat de încălzire.

O familie de condiție medie din România ar trebui să muncească două vieți, cu privațiuni aspre, pentru a-și permite această proprietate. Despre un credit nici nu poate fi vorba, căci nici o bancă nu dă atâția bani împrumut unor oameni cu venituri medii (sub 1.000 euro/lunar). Când vine vorba de chirii, situația e identică. Cea mai mare „japcă” e la garsoniere și la apartamente cu două camere. Aici chiria lunară pleacă de la 200 de euro și ajunge la 600-700 de euro.

Dacă dispui de acești bani, dar nu ai o casă a ta, mai bine ia un credit prin „Prima casă” și alimentează-l în fiecare lună. În 10 – 15 ani, dacă ai venituri constante, poți scăpa de rate și rămâi cu apartamentul.

LOCURI DE MUNCĂ

Tinerii se mută în capitală pentru mirajul unor locuri de muncă bine plătite. Realitatea e însă alta, căci Bucureștiul nu e departe de criza joburilor care caracterizează întreaga țară. Din cele 10.000-12.000 de joburi disponibile la fiecare bursă a locurilor de muncă, peste 80% sunt pentru cei cu studii medii sau pentru muncitori necalificați.

Cele mai multe joburi depășesc rar salariul minim pe economie, motiv pentru care nu sunt atractive nici pentru cei care știu că nu pot emite pretenții pe piața muncii. De asemenea, un procent semnificativ din locurile de muncă scoase la concurs sunt în domeniul „vânzărilor”. Pentru mine este cel puțin dubios că mai e ceva de vânzare în țara asta.

Recent am întâlnit doi tineri care au absolvit o universitate de studii europene și care voiau să-și găsească de lucru în acest domeniu. Au fost dezamăgiți că nimeni nu are nevoie de ei, ci doar de operatori call-center, reprezentanți de vânzări și asistente de videochat. Au plecat din țară să caute câinii cu covrigi în coadă.

ZGOMOT

Nu mai e un secret pentru nimeni că un oraș supraaglomerat ca București are mari dificultăți în a asigura locuitorilor săi „oaze de liniște”. Traficul auto de la orele de vârf generează un disconfort maxim. Pe cele mai aglomerate artere din oraș se înregistrează zilnic valori de 78-85 decibeli, mult peste limita suportabilității.

La aceste valori impresionante contribuie starea proastă a drumurilor și a căilor de rulare a tramvaielor, comportamentul agresiv al șoferilor (stilul de condus), lucrările din carosabil, numărul ridicat de autovehicule aflate în circulație. O firmă de consultanță, angajată de Municipalitate să identifice soluții pentru reducerea zgomotului ambiental, a prezentat un raport, din care reiese că investițiile pe care Bucureștiul trebuie să le facă în acest domeniu sunt considerabile.

Conform raportului, pentru reducerea zgomotului trebuie luate măsuri de modificare a tramei stradale (îngustare a căii de rulare și dotarea cu piste de biciclete), de creare a benzilor speciale pentru transportul în comun și a sensurilor unice.

E nevoie de „perdele” de arbori, amenajate la limita de proprietate, și de schimbarea căii de rulare a tramvaielor, care ar trebui prevăzută cu „tampoane” din cauciuc. Primăria a făcut deja un experiment pe Calea Victoriei, unde, în urma îngustării șoselei și creării pistei de biciclete, s-a constatat o reducere a nivelului zgomotului ambiental cu 2-3 decibeli.

Însă măsura a dus la supraaglomerarea străzii, la creșterea nervozității șoferilor, la comportament agresiv în trafic și la creșterea nivelului de noxe evacuate de autovehicule.

DISTRACȚIE SCUMPĂ

Când vine vorba de timp liber, ține minte un lucru: costă bani. În București, distracția e mai scumpă ca nicăieri, probabil pentru simplul fapt că se consideră că aici trăiește cea mai înstărită populație a țării. Centrul vechi este polul distracției în București și un reper pentru străinii care vizitează capitala. „Cheap beer and beautiful women” sunt argumentele de căpătâi ale străinilor care vin la noi.

În treacăt mai apreciează ospitalitatea românească (cum altfel?) și arhitectura clădirilor, însă doar de la exterior, căci nu intră din pricina faptului că se încălzește berea la terasă. Pentru mine, acest loc nu este deloc „cheap”. Și nici pe departe unul potrivit pentru a petrece mai mult de două-trei ore la sfârșit de săptămână. Centrul„ istoric” al orașului a fost creat pe placul străinilor, care cred că acesta e nivelul de trai al tuturor locuitorilor Bucureștiului.

P

PARCĂRI

În București circulă zilnic circa 1,3 milioane de autovehicule înregistrate. La acestea se adaugă alte câteva sute de mii aflate în tranzit prin oraș. Toți acești șoferi se bat pentru cel mult 200.000 de locuri de parcare de „rotație” (închiriate cu ora) și de reședință (amenajate de primăriile de sector între blocuri). Este ușor de înțeles de ce e o junglă pe străzile orașului.

TERMOFICARE

E o mare „gaură” a orașului, care înghite anual subvenții de sute de milioane de lei. Cu toate acestea, RADET nu a reușit de-a lungul timpului să se țină pe linia de plutire. Regia este datoare principalului furnizor de agent termic, Elcen București, peste 3 miliarde de lei (noi), bani care nu vor putea fi returnați niciodată. Așa se întâmplă că RADET intervine cu greutate pentru remedierea avariilor în sistem.

Lipsa banilor pentru repararea/înlocuirea țevilor vechi de peste 50 de ani a creat mari probleme locatarilor, care sunt lăsați cu zilele fără apă caldă și căldură în plină iarnă.

TRANSPORT PUBLIC

Serviciul de transport public din București e, poate, cel mai prost din țară (dintre orașele mari). Fiindcă depinde în proporție de 90% de subvențiile care vin de la primărie, deci și de capriciile și prioritățile celor care o reprezintă, transportul public nu are nici o șansă să-și facă planuri de investiții.

Parcul auto este la pământ, sute de vehicule sunt pe butuci din cauza lipsei pieselor de schimb, toate investițiile pentru realizarea de tramvaie noi au fost blocate, iar personalul îi acuză pe edili că vor să falimenteze intenționat regia pentru a o vinde pe bani puțini. O călătorie cu RATB costă 1,3 lei, mai puțin decât în orice oraș din țară.

ȘANTIERE INTERMINABILE

Dacă vii pentru prima dată în București și vezi câte șantiere sunt deschise ai fi tentat să crezi că aici se muncește intens, ori că orașul e într-o continuă expansiune. Afirmația nu-i complet neadevărată, însă depinde unde te uiți. Toate proiectele private (mall-uri, locuințe, cârciumi, parcări cu plată etc.) se ridică într-un ritm alert, pentru că dezvolatorii nu-și permit să tragă mâța de coadă din cauza costurilor suplimentare. Investițiile publice pot fi tărăgănate, căci se fac pe banii celor mulți.

Dacă vrei să tragi pe cineva la răspundere, n-ai decât, dar trebuie să aștepți patru ani. Așa că, dacă revii în capitală după o perioadă lungă de timp, ai toate șansele să găsești șantierele în aceeași stare în care le-ai lăsat cu ani în urmă (vezi proiectul șoselei suspendate, străpungerea Ciurel, etc.).